Porcăriile PSD continuă sub PNL/Finul lui Costel Alexe, numit la ANCOM pe un salariu de 2.000 euro. Prin aranjarea concursului

Porcăriile PSD continuă sub PNL/Finul lui Costel Alexe, numit la ANCOM pe un salariu de 2.000 euro. Prin aranjarea concursului

Sorin Afloarei, membru PNL şi fin al ministrului Mediului, Costel Alexe, a fost făcut peste noapte expert economic la ANCOM, Direcţia Regională Iaşi, relatează  reporteris.ro.  Afloarei va avea un salariu care se apropie de 2.000 euro net.

Potrivit sursei citate, pentru ca liberalul să fie numit expert contabil, fără să fi profesat vreodată în acest domeniu, aparent a fost necesară schimbarea ierarhiei de la proba scrisă a concursului de către o comisie, măsură care l-a “propulsat” în faţa expertei contabile ce obţinuse cea mai mare notă la respectiva probă. Prin urmare, Afloarei a obţinut 90 din cele 100 de puncte disponibile.

“Am dat examene foarte grele ca să ajung în Corpul Experţilor Contabili, iar aici m-au declasat şi au schimbat ierarhia după un interviu extrem de părtinitor”, a acuzat experta contabilă, în vârstă de 43 de ani.

Luat la întrebări de presă în legătură cu acuzaţiile lansate împotriva sa, Sorin Afloarei a refuzat să răspundă.

De asemenea, alţi doi participanţi la acelaşi concurs sunt revoltaţi de modul în care s-a desfăşurat proba de interviu, unul dintre ei afirmând: “Comisia de concurs a intimidat candidaţii. Nu ştim cum s-a desfăşurat interviul lui Sorin Afloarei, dar în cazul nostru ni se repeta mereu dacă atât am avut de spus pe subiect, dându-se impresia că am răspuns incomplet”.

Merită menţionat faptul că Sorin Afloarei nu a profesat niciodată în meseria de economist şi întreaga sa carieră se rezumă la activitatea în birourile parlamentare ale regretatului Marin Burlea şi, ulterior, Costel Alexe.

“Ştiam din momentul în care l-am văzut printre înscrişi că este principalul favorit. La scris părea relaxat şi nici n-a fost interesat de punctajul pe care l-a obţinut. Nu era deloc în starea de examen”, a declarat una dintre candidatele înscrise în concurs.

Articolul integral  aici.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”