Pe teritoriul de astăzi al României au trăit numeroase populații de-a lungul istoriei. Două dintre acestea sunt misterioase, cu origini incerte, învăluite parțial în mit și legendă. Unul dintre acestea a devenit un aliat de încredere al dacilor.

Ovidius printre sciți FOTO Adevărul

În antichitate, alături de geți și de daci, pe teritoriul de astăzi al României, au locuit și alte populații. Printre acestea și două triburi misterioase a căror origine etnică este și astăzi subiect de dezbatere în rândul specialiștilor. Cel puțin unul dintre acestea s-ar fi contopit în marea masă a triburilor geto-dace.

„Conducătorii cu toiege”, misterioșii locuitori ai Transilvaniei de astăzi

Una dintre populațiile vechi care au locuit pe teritoriul de astăzi al României au fost agatârșii. Au fost primii stăpâni ai Transilvaniei , fiind localizați în această zonă, acum 2500 de ani, înainte de apariția dacilor pe scena istoriei. Originea lor etnică este învăluită în mister. O parte a specialiștilor cred că aceștia au o origine iraniană, înrudiți cu sciți. Aceste considerații se bazează pe stilul de viață al agatârșilor, precum pastoralismul, războiul călare, apetența pentru podoabe de aur dar și alianțele strânse cu scițiii în vremuri de restriște. În plus, sunt asimilați culturii Chernogorovka-Novocherkassk, o cultură specifică triburilor iraniene de stepă. Sunt însă și specialiști care cred că nu există suficiente date și indicii care să identifice pe agatărși cu neamurile scitice. În orice caz, se presupune că acești agatârși ar fi originari din zona Asia Centrale, și ar fi ajuns în Europa prin secolul al IX lea, migrând către vest, împinși de alte neamuri, în special de triburile scitice. Se stabilesc în Transilvania actuală, unde fondează un regat. Erau renumiți pentru podoabele lor de aur dar și pentru faptul că își tatuau trupul cu albastru.

„Agatârşii cei vopsiţi sunt triburi din Sciţia, care se închină lui Apollo Hiperboreanul, ale cărui vorbe, adică oracole, circulă la ei. Sunt vopsiţi, dar nu au semne pe trup ca neamul care locuieşte în Britania, adică plac datorită părului lor vopsit în albastru”, scria autorul latin Servius Marius Honoratus. La rândul său Pompeius Mela scria că „agatârşii îşi tatuează faţa şi mădularele, mai mult sau mai puţin după consideraţia de care se bucură fiecare de pe urma strămoşilor săi. De altfel, toţi au aceeaşi semne şi ele sunt de aşa natură, încât nu pot fi şterse prin spălare”. Herodot descrie stilul de viață al acestor populații și spun că sunt oameni bogați, dar pașnici și practicau poligamia într-un mod inedit.„Agatârşii sunt lipsiţi de energie şi foarte gingaşi. Ei poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, preciza Herodot. Celebrul istoric grec este totuși contrazis de o serie de evenimente la care i-au parte agatărșii. Aceștia au participat alături de sciți la luptele contra perșilor lui Darius I.

„Sciţii şi-au dat seama că ei singuri nu pot respinge în luptă deschisă oştirea lui Darius şi au trimis soli la vecini. Regii vecinilor se adunară şi ţinură sfat pentru a vedea ce trebuia făcut, deoarece se temeau de atacul unei armate numeroase. Regii care s-au strâns laolaltă erau cei ai taurilor, ai agatârşilor, ai neurilor, ai androfagilor, ai gelonilor, ai budinilor şi ai sarmaţilor”, preciza Herodot. Agatârșii și-au dovedit valoarea militară și în fața sciților atunci când aceștia au încercat să-i scoată din sălașurile lor, după luptele cu triburile neurilor. Agatârșii, se spune că erau foarte pricepuți în domeniul metalurgiei iar numele lor ar fi însemnat „conducătorii cu toiege”. Agatârșii au dispărut treptat de pe scena istoriei, odată cu invaziile celților în zona de est a Europei. Nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu ei. Unii specialiști spun că au fost asimilați de triburile geto-tracice, tot mai numeroase, alături de care trăiau, contribuind alături de celți, traci și poate iliri la formarea populațiilor dacice.

”Poporul mistrețului”, aliații misterioși ai dacilor

O altă populație cu origini controversate care a locuit în apropierea triburilor geto-dace pe teritoriul de astăzi al României au fost bastarnii. Despre aceștia au scris istorici antici precum Titus Livius, Strabo, Plinius sau Trogus Pompeius. Nu se știe cu exactitate care este originea lor etnică. O parte a specialiștilor cred că sunt triburi de origine celtică, din zona central-europeană. „În secret, a asmuţit celţii stabiliţi pe Dunăre, numiţi bastarni, un neam războinic”, scria Plutarh. De altfel, numele lor în graiul celtic ar însemna ”tribul mistrețului”, după animalul totemic care-i reprezenta. Alți specialiști spun însă că bastranii erau de origine germanică, bazându-se pe informațiile oferite de Tacitus dar și de Plinius cel Bătrân. La aceeași concluzie a ajuns și specialistul român Radu Vulpe după descoperirea unor artefacte de origine bastarnă, găsite într-o necropolă cu morminte de incinerație. În orice caz, se presupune că triburile bastarnilor, purtători ai culturii fierului est-european veneau din zona Pomeraniei, migrând către est, în căutare de sălașuri bune dar mai ales de pradă de război. Erau foarte războinici, apreciați pentru calităților lor fizice și militare.

„O solie de-a Dardanilor a venit chiar acum, vorbind despre bastarni şi forţa armatei lor, despre războinicii lor uriaşi şi pricepuţi”, scria Polybios în secolul al III-lea Î Hr. Tocmai de aceea au fost angajați în repetate rânduri ca mercenari mai ales de regii macedoneni. În anul 179 îHr, Filip al V lea îi angajează să se bată cu dardanii și să jefuiască întreaga coastă traco-ilirică. Până să fie plătiți, regele macedonean moare. Rămași fără recompensa promisă, bastarnii fac prăpăd în teritoriile locuite de triburile locuite de traci. În cele din urmă sunt respinși de o coaliție tracă și se retrag către Moldova de astăzi. Când trec Dunărea, pe timpul iernii, gheața se rupe iar o parte a armatei bastarne se îneacă. Chiar și așa, bastarnii s-au impus ca o forță militară de temut, luptându-se inclusiv cu geții lui Oroles. Deși victorioși în prima bătălie, bastranii sunt în cele din urmă învinși de regele get.

Devin din acel moment aliați ai triburilor geto-dace și vor lupta alături de aceștia în mai toate războaiele cu romanii. S-au răspândit de pe teritoriul actual al Moldovei până în Basarabia, de astăzi și Ucraina de vest. Ajung până la marginile Transilvaniei. Au fost aliați de încredere a lui Decebal dar mai apoi și ai triburilor dacilor liberi, după cucerirea unei părți a Daciei de către romani. În anul 299 d Hr se aliază cu neamurile carpilor și atacă provinciile imperiului. Sunt înfrânți de Dioclețian și Galerius, dispărând în cele din urmă de pe scena istoriei. Se presupune că o parte s-au contopit în masa triburilor dacice din Moldova, contribuind la noile populații care vor lua naștere în spațiul carpato-danubiano-pontic.