Populația musulmană din Europa va crește în continuare, cu sau fără imigrație (studiu)

Populația musulmană din Europa va crește în continuare, cu sau fără imigrație (studiu)

Populația musulmană din Europa va continua să crească în următoarele câteva decenii, chiar dacă imigrația totală spre continent va înceta, potrivit unui studiu al Pew Research Center publicat miercuri pe pagina sa de internet.

Pew Research Center a elaborat trei scenarii pentru a estima numărul musulmanilor care vor trăi în Europa până în 2050. Scenariile variază în funcție de viitoarele nivele de imigrație. Punctul de referință în cazul tuturor celor trei scenarii îl reprezintă populația musulmană din Europa (Europa fiind definită în cazul studiului drept cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia și Elveția — n.r.) la jumătatea anului 2016, estimată la 25,8 milioane de persoane (respectiv 4,9% din întreaga populație), o creștere față de anul 2010, când numărul total al musulmanilor în aceste țări era de 19,5 milioane (3,8% din întreaga populație).

Conform primului scenariu imaginat de Pew Research Center, chiar dacă imigrația va înceta imediat și permanent în Europa — așa-numitul scenariu "migrație zero" — populația musulmană a Europei tot va continua să crească de la nivelul actual de 4,9% la 7,4% până în anul 2050. Explicația este aceea că musulmanii sunt mai tineri (în medie, cu 13 ani) și au o rată a fertilității mai mare (în medie un copil în plus pentru fiecare femeie) decât restul europenilor, ceea ce reflectă de altfel o tendință globală.

În cazul celui de-al doilea scenariu, de "migrație medie", se pornește de la premisa că toate fluxurile migratorii au încetat undeva la jumătatea anului 2016, dar că tendințele "normale" de imigrație către Europa vor continua. În aceste condiții, populația musulmană ar ajunge să reprezinte 11,2% din populația Europei până în 2050.

În fine, un scenariu de "migrație puternică" ia în calcul că afluxul record de refugiați către Europa între 2014 și 2016 va continua pe termen nedefinit cu aceeași compoziție religioasă (în principal musulmani), suplimentar fluxului obișnuit de imigrație. În acest scenariu, musulmanii vor ajunge să reprezinte 14% din populația Europei până în 2050 — aproape triplu față de procentul actual — dar chiar și așa, numărul musulmanilor va fi sensibil mai mic decât cel al creștinilor și persoanelor fără religie care vor ajunge în Europa.

Per ansamblu, populația Europei (atât musulmani, cât și nemusulmani) ar urma să scadă considerabil (de la circa 521 de milioane până la 482 de milioane) în cazul unei migrații zero. Dacă va exista o migrație medie, atunci populația totală a Europei va rămâne în mare aceeași, iar în cazul unei migrații semnificative, populația Europei va înregistra o creștere modestă.

Potrivit sursei citate, la nivelul anului 2010, în România trăiau 70.000 de musulmani, iar în 2016 numărul acestora ajunsese la 80.000 (reprezentând 0,4% din populația României). În cazul primului scenariu elaborat de Pew, "migrație zero", populația musulmană din România va rămâne la același nivel la orizontul anului 2050 (estimat de Pew la 70.000 de persoane — n.r.). În cazul unei migrații medii, procentul musulmanilor ar crește la 0,8% (110.000 de persoane) până în 2050. În fine, în cazul unei migrații puternice, numărul musulmanilor ar ajunge la 0,9% (120.000 de persoane) până în 2050.

Impactul acestor trei scenarii este inegal în țările europene. Ca urmare a politicilor guvernamentale, unele țări vor fi mai afectate de migrație decât altele, potrivit autorilor studiului. Țările care au primit un număr relativ mare de refugiați musulmani în ultimii ani se vor confrunta cu cele mai importante schimbări în scenariul unei migrații puternice. De exemplu, procentul de musulmani din Germania (țara avea 6% musulmani în 2016) ar urma să ajungă la circa 20% până în 2050 în cazul unei imigrații puternice, față de 11% în cazul unei imigrații medii și 9% în cazul migrației zero.

Suedia, care a acceptat la rândul ei un număr relativ mare de refugiați, va suferi cele mai puternice efecte în cazul în care afluxul migrator din 2014-2016 continuă pe termen nedefinit. Populația musulmană din Suedia (o țară cu 8% musulmani în 2016) ar putea ajunge la 11% până în 2050 în cazul primului scenariu, 21% în al doilea scenariu și 31% în cazul celui de-al treilea scenariu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!