Popovici, dezvăluire alarmantă din Japonia: Ce a pățit în timpul finalei de la 200 de metri liber
David Popovici nu e în apele lui la Fukuoka (Japonia), după cum Adevărul a explicat aici cu argumente. Și, din păcate, ce a pățit în timpul finalei de la 200 de metri liber e încă o confirmare în acest sens. Vestea bună e că înotătorul de la CS Dinamo a prins finala de la 100 de metri liber (joi, ora 14.21, Antena 1 și platforma Antena Play). Și, având în vedere că vorbim despre un atlet desăvârșit, putem visa alături de David la un rezultat excelent. Încă unul produs de un fenomen al natației mondiale.
David Popovici va avea o ultima cursă la Mondialele din Japonia. FOTO: Arhiva Adevărul
Până atunci, în dialog cu trimisul Gazetei Sporturilor în Japonia, Popovici a vorbit, încă o dată, despre ce a pățit în timpul finalei de la 200 de metri liber și, totodată, a prefațat cursa de la 100 de metri liber în care sperăm cu toții că va obține un rezultat pe măsura talentului său uriaș.
Ce a spus David Popovici?
*Nu mai sunt așa obosit ca ieri. S-a înțeles de la sine că al meu corp și-a dat shut down (n.r. – în timpul finalei de la 200 de metri liber). Amândoi (n.r. – el și antrenorul Adrian Rădulescu) suntem conștienți de ce s-a întâmplat, că primele trei bazine au fost foarte bune, iar ultimul, deși este specialitatea mea de obicei, acum pur și simplu nu am fost suficient de antrenat...
*Am încercat să dorm pe cât de bine am putut, am mâncat cum trebuie și am încercat să mă odihnesc, programul a fost destul de înghesuit, dar ne descurcăm cu ce avem, nu numai eu am trecut prin programul acesta, ci mai toți competitorii mei.
*Sunt fericit cu timpul (n.r. – cu care a prins finala de la 100 de metri liber), era important să mă calific, cred că sunt al cincilea și aste e foarte bine. Finala e mâine. Îmi doresc să iasă bine, să am grijă să o calculez pe cât de bine pot.
Sursa: adevarul.ro