Ponta, unor susţinători din Olt: "Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem"

Ponta, unor susţinători din Olt: "Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem"

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a participat, miercuri, la un miting electoral în comuna Dobrun, din judeţul Olt, la sfârşitul reuniunii el adresându-se unui susţinător din mulţime care îl interpelase, spunându-i: "Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem".

Ponta a mers, miercuri, în comuna Dobrun din judeţul Olt, unde a obţinut cel mai mare scor la primul tur al alegerilor prezidenţiale, fiind ales de 95% din alegători.

Mitingul electoral a aut loc în faţa primăriei din localitate, unde Ponta a vorbit aproximativ cinci minute în faţa celor o mie de localnici.

După ce a terminat discursul, Ponta a fost interpelat de un susţinător care stătea în faţa scenei. "Băsescu în locul lui Gică Popescu. Aşa facem", i-a răspuns Ponta, după care a coborât de pe scenă, alături de Liviu Dragnea şi Paul Stănescu.

În drumul său spre autocarul de campanie, care îl aştepta pentru a se deplasa către Slatina, Ponta a vorbit cu un alt susţinător, căruia i-a transmis acelaşi mesaj: "Băsescu în locul lui Gică Popescu".

Ponta şi-a încheiat discursul cu parafrazarea unui cântec al lui Tudor Gheorghe: "Aici este ţara mea şi nemaul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea, aici vreau eu să trăiesc".

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, actual candidat la Preşedinţie, afirma, la 12 mai, că dacă ar fi preşedinte, l-ar graţia din prima zi pe fostul fotbalist Gheorghe Popescu.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 martie, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, în Dosarul Transferurilor. Fostul component al echipei naţionale a României este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”