Ponta, UNDE sunt BANII de la KAZAHI? Tot Băsescu e de VINĂ?

Ponta, UNDE sunt BANII de la KAZAHI? Tot Băsescu e de VINĂ?

Victor Ponta a declarat la B1 TV că, până în prezent, România nu a încasat cele 200 de milioane de dolari în baza acordului semnat acum un an, pe 22 ianuarie, cu KazMunaiGaz și care se referă la datoriile Petromidia. Şi nu s-a creat nici fondul de 1 miliard despre care bătea câmpii până acum.

După ce a început să facă feţe-feţe când a auzit întrebarea, Ponta a început să bâjbâie  că nu s-a finalizat procedura de vânzare a acțiunilor statului român la Petromidia către compania din Kazahstan, rezultate din conversia datoriilor pe care rafinăria le avea către Bugetul de stat. În plus, KazMunaiGaz nu a creat deocamdată fondul de investiții de 1 miliard de dolari, prevăzut în acordul cu partea română, bani de care ar urma să beneficieze sectoare importante ale economiei românești.

Mai mult decât atât, culmea tupeului şi nesimţirii, Ponta a dat vina pe fostul președinte Traian Băsescu pentru neîndeplinirea acestor obiective. ” Pentru că n-a vrut nimeni să semneze nicio hârtie, niciun funcționar, pentru că au zis:  Domne, ne face Băsescu dosare”.

Întrebat dacă această teamă nu e un lucru ”ușor neserios la nivel de Guvern”, în condițiile în care ”nimeni nu le poate face dosare și să-i aresteze pentru că respectă legea”, șeful Executivului a comentat: ” Îmi pare rău, dar dacă ați fi în locul funcționarilor din ministere nu vi s-ar părea neserios. E foarte greu să impui ceva unui funcționar public.”

Victor Ponta a punctat că în cazul său nu a intervenit același sentiment de frică, deoarece Guvernul și-a îndeplinit atribuțiile legale în acest proces.

Ponta reafirmat faptul că nu putea obține 500 de milioane de dolari pe acțiunile Petromidia, așa cum a susținut fostul președinte Traian Băsescu, și a precizat că atacurile acestuia au fost parte a bătăliei politice de dinaintea campaniei electorale.

”În primă instanță noi am pierdut procesul. Despre asta discutăm când vorbim că puteam să iau 500. Nu. Am pierdut procesul în primă instanță și erau bani conveniți (cu KazMunaiGaz- n.red). Fondul de investiții nu a fost creat pentru că nu s-a realizat procedura și pentru că nu voi fi de acord să încheiem procedura până nu vor exista toate garanțiile că acel fond de 1 miliard de dolari este realizat(...) La începutul acestui an, domnul ministru Andrei Gerea asta are ca mandate”, a spus Ponta.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri