Ponta pune STATUL în GENUNCHI pentru LĂTRĂII de la Antena3

Ponta pune STATUL în GENUNCHI pentru LĂTRĂII de la Antena3

Cabinetul Ponta a emis, pe șest, o ordonanță de urgență, prin care imobilele confiscate de stat pot fi transferate unor instituții de stat, inclusiv regii autonome. Ordonanța ajută direct Antena 3 să rămână în actualul sediu, plătind o chirie nesemnificativă către o regie de stat, cel mai probabil RA-APPS. În OUG 7/2015 se arată că bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise în domeniul public al statului și în „gestiunea” autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes național, după caz, sau regiilor autonome de interes național

 În expunerea de motive a ordonanței se explică urgența emiterii unui astfel de act „luând în considerare necesarul de spații pentru autoritățile administrației publice centrale și alte instituții publice de interes național, după caz, sau pentru regiile autonome de interes național, în condițiile în care unele locații actuale sunt improprii desfășurării activității în condiții optime sau unele imobile au fost retrocedate în condițiile legii”. Numărul regiilor de interes național este foarte mic și practic singura care ar avea atribuții legate de administrarea unor imobile este RAAPPS. Antena 3 ar putea ajunge să fie găzduită într-un imobil al RA-APPS, plătind o chirie preferențială și secretizată.

Recent, într-un interviu pentru Hotnews.ro, Diaconu a subliniat că dorește trecerea acestor imobile către RAAPPS, printr-o hotărâre de guvern, dar sunt unele probleme. „Sunt câteva dificultăți în promovarea unei asemenea hotărâri, pentru că este în discuție necesitatea unei evaluări anterioare sau ulterioare predării. Dacă va fi necesară o evaluare anterioară, ANAF trebuie să achiziționeze servicii de evaluare, să se facă evaluarea ca atare, s-o înregistrăm în contabilitate și apoi s-o predăm RA-APPS”, a explicat Diaconu.

În plus, ordonanța „nu stabilește modul în care imobilele vor fi transparentizate, astfel încat instituțiile publice interesate să știe de existența lor, nu stabileşte criterii pentru atribuirea imobilelor, scopurile limitative în care pot fi folosite, regulile de monitorizare a folosii şi întreţinerii acestora post atribuire”.

În consecință CRJ a cerut Avocatului Poporului să atace ordonanța la Curtea Constituțională. În replică, Ponta a sesizat și el Avocatul Poporului. „Cred, sincer, mai ales că e o reglementare nouă, că e foarte bine ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR şi să ne spună Curtea dacă am procedat bine sau nu”, a spus Victor Ponta.

Proiect de lege privind recuperarea bunurilor confiscate

În paralel cu OUG 7/2015, Guvernul Ponta a inițiat, prin Ministerul Justiției, un proiect de lege pentru recuperarea bunurilor confiscate. Bunurile indisponibilizate în procese penale ar urma să fie valorificate prin intermediul unei noi structuri, denumită Agenția Națională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate. Noua structură va avea 30 de angajați și va fi condusă de către un director general propus de Ministerul Justiției și de un director general adjunct propus de Ministerul Finanțelor, a precizat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. În prezent, Oficiul Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni, din cadrul Ministerului Justiției, este structura cu atribuții în domeniu, dar rapoartele din cadrul MCV au indicat dificultăți în activitatea de valorificare a bunurilor confiscate.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”