Ponta: Luni vom prezenta o analiză privind reducerea TVA la 9% pentru apa de la robinet

Ponta: Luni vom prezenta o analiză privind reducerea TVA la 9% pentru apa de la robinet

Premierul Victor Ponta a declarat că lunea viitoare va fi prezentată o analiză privind impactul reducerii TVA la 9% pentru apa de consum casnic, Executivul preconizând o reducere de TVA care să fie aplicată pentru o cantitate de 5 metri cubi de apă. "Nu vorbim despre apa îmbuteliată, ea este inclusă, e 9% (TVA — n.r.) de la 1 iunie la apa îmbuteliată. (...) Toate băuturile nealcoolice sunt, nu doar apa. Discuția de ieri (luni — n.r.) a fost despre o cantitate de cinci metri cubi de apă de la robinet. (...) Sigur, nu stau să-l verific pe om dacă o bea sau o folosește la altceva. Este o măsură europeană care are o importantă latură socială și, dincolo de faptul că, de principiu, sunt de acord cu ea, când vii cu o măsură trebuie să vezi ce înseamnă, cât costă, care sunt efectele, pentru a ști că e o măsură care sună bine și, mai departe, în practică, produce efecte. Luni vă prezentăm această analiză și vedem dacă putem merge mai departe, dar nu e nicio legătură cu apa îmbuteliată, aceea pe care o cumpărați de la magazin", a declarat premierul la plecarea de la forumul "Fonduri Europene 2015-2020: Noile linii de finanțare, noi oportunități pentru România', eveniment organizat la Parlament.

Victor Ponta a răspuns astfel întrebat de jurnaliști de ce nu a fost introdusă apa pe lista produselor alimentare care vor beneficia de reducerea TVA la 9%. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri