Ponta: FMI nu agreează reducerea TVA și creșterea salariilor în Sănătate și Educație; Guvernul consideră măsurile sustenabile

Ponta: FMI nu agreează reducerea TVA și creșterea salariilor în Sănătate și Educație; Guvernul consideră măsurile sustenabile

Premierul Victor Ponta a declarat joi că, în urma vizitei tehnice a delegației FMI, "există un punct clar de dezacord" referitor la deficitul bugetar pentru anii 2016-2017, lucru care reflectă, în opinia prim-ministrului, faptul că FMI nu este de acord cu scăderea TVA și cu creșterea salariilor în Educație și Sănătate.

"După vizita tehnică a delegației FMI, există un punct clar de dezacord între Guvernul României și aceștia — deficitul bugetar pentru anul 2016 și 2017. FMI susține că va fi de circa 2,9% din PIB, MFP spune 2,5% — oricum sub plafonul de 3% peste care Comisia Europeană poate interveni conform tratatelor în vigoare (în condițiile în care multe țări europene, cel mai recent Spania, și-au aprobat deja bugetul pe 2016 cu deficite mult peste limita de 3%). Această discuție tehnică trebuie înțeleasă de cetățenii țării, singurii care, în final, pot decide. Sunt de fapt două puncte mari în litigiu (restul sunt secundare și ușor de rezolvat): 1. FMI nu agreează reducerea TVA prevăzută de Codul Fiscal (nici cota de 9% pentru alimente — deja în vigoare din 1 iunie); 2. nu sunt de acord cu creșterea salariilor cu 25% la Sănătate și Educație", a explicat Ponta, pe contul său de Facebook.

Premierul afirmă însă că, din punctul de vedere al Guvernului actual, ambele măsuri sunt "necesare și sustenabile" pentru că așa se va reuși menținerea ritmului de creștere și dezvoltare economică, "cel mai rapid din UE".

În acest context, Ponta susține că pentru cetățenii României exista două opțiuni, "exprimate constituțional prin intermediul Parlamentului", și anume: "menținerea politicilor actualului Guvern referitoare la TVA și salarii în Sănătate și Educație" sau "instalarea unui nou Guvern al PNL (susținut bineînțeles de președintele Iohannis) care să ia decizia păstrării cotei de TVA la 24% (inclusiv pentru alimente) și revenirea salariilor în Sănătate și Educație la nivelul dinainte de creșterea de 25%! (deci tăierea practic a salariilor ca în 2010 sau amânarea, fiind vorba de legi deja în vigoare)".

Potrivit șefului Guvernului, prin asemenea tăieri "deficitul bugetar pe 2016-2017 va scădea spre 1%, ceea ce evident va fi agreat de FMI", dar cu consecințe pe care el personal le consideră ca "fiind de natură să aducă România înapoi la anul 2010!".

"Eu și Guvernul pe care îl conduc ne-am exprimat foarte clar asupra viziunii necesare României pentru a se dezvolta în continuare așa cum a reușit în ultimii 4 ani! Până la alegerile parlamentare din noiembrie 2016 (este evident că anticipate nu mai pot avea loc acum) este dreptul liderilor partidelor parlamentare să decidă asupra acestor subiecte fundamentale pentru țara noastră!", a conchis premierul.

Fondul Monetar Internațional estimează un deficit bugetar de 3% din PIB în 2016 și peste acest nivel în 2017 din cauza reducerilor masive de taxe și impozite ș a majorărilor salariale anunțate, în timp ce recomandarea instituției financiare internaționale privind deficitul este de 1,5% din PIB pentru anul viitor.

"Pentru anii 2016 și 2017, politicile adoptate și cele care se intenționează a fi adoptate — o combinație de reduceri masive de impozite și taxe și de majorări salariale — vor împinge deficitul fiscal până aproape de 3% din PIB în anul 2016 și peste acest nivel în 2017 dacă nu sunt identificate măsuri compensatorii sau dacă nu se întâmplă din nou neexecutarea integrală a cheltuielilor de capital", se arată într-un comunicat semnat de șeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”