Ponta, DICTATORULE, mai fă-ți un dar, SCOATE NOIEMBRIE din CALENDAR!

Ponta, DICTATORULE, mai fă-ți un dar, SCOATE NOIEMBRIE din CALENDAR!

Ponta, grea lună pentru tine e noiembrie! Și ce băiat mucos și speriat ai părut câteva zile-săptămâni, anul trecut, în noiembrie. Când poporul ăsta ieșit acum în stradă se revoltase, ''un pic'', la vot, dându-ți un dos de palmă moral peste râtul sfidător.

Apoi ți-a trecut. Ai reînceput cu aroganțele, cu mesajele imbecile pe facebook, cu angajările de curve și slugoi de partid. Și, mai ales, cu împrumuturile uriașe, din toate sursele. Ne este milă de-acum pentru tine când se va umbla la documente și se va descoperi cum lași această țară, inconștientule.

Nu mai pomenim de dosarul de la DNA, despre faptul că azi-mâine trebuie să te prezinți în instanță, la primul termen. Este tot o ''inovație'' de-a ta, ca în drum spre ședința de Guvern, după o întâlnire cu președintele, la Cotroceni, să faci o escală pe la DNA, pentru o nouă declarație.

Așa că, micule dictator, a venit iar, după un an, ce să vezi, o nouă lună noiembrie. Ce blestem pentru tine!

Fă-ți, un dar, că tu îți poți permite, scoate-o pe noiembrie din calendar. Și apoi, demisia!


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”