Ponta, despre dosarul Belina: Dragnea să-și ceară scuze pentru minciuni. Să nu folosească Parlamentul și PSD

Ponta, despre dosarul Belina: Dragnea să-și ceară scuze pentru minciuni. Să nu folosească Parlamentul și PSD

Deputatul Victor Ponta a reiterat, luni, că așteaptă ca președintele PSD Liviu Dragnea să-și ceară scuze pentru acuzațiile la adresa sa, potrivit cărora ar fi depus denunțuri în dosarul Lacului Belina, menționând că îi cere lui Dragnea să nu folosească Parlamentul și PSD pentru problemele lui.

 "În privința dosarului Belina, după ce au acces la dosar toți membrii comisiei juridice, aștept și de la Dragnea și de la ciracii lui presă, care au zis că am depus eu nu știu ce denunțuri, să-și ceară scuze de la mine. Știți chestia asta în care minți ceva despre oameni care contează pentru PSD și eu cred că încă mai contez pentru PSD, se întoarce împotriva celorlalți. O minciună are picioare scurte în cazul domnului Dragnea și lacul ăla nu l-ați luat nici dumneavoastră, nici eu și nici nu a fost nevoie să depună cineva vreun denunț pentru că nu există așa ceva", a spus fostul prim ministru Victor Ponta, întrebat în legătură cu cazul Belina.

Întrebat dacă a încercat să vorbească cu Liviu Dragnea, Ponta a răspuns: "Ce să vorbesc cu domnul Dragnea? Să-și ceară scuze, în primul rând pentru minciunile pe care le-a spus și, după aceea, să nu folosească Parlamentul și PSD pentru problemele domniei sale".

"Vedeți, o întrebi pe doamna Kovesi dacă a fost la Oprea acasă, zice că te iei de DNA, îl întrebi pe domnul Dragnea dacă a luat Lacul Belina, zice că te iei de PSD. Nu, domnule, răspundeți pentru ce ați făcut voi și nu mai folosiți instituții și partide pentru a vă apăra", a adăugat Ponta.

El a mai spus că, dacă va mai fi citat la DNA în dosarul Belina, se va prezenta, menționând că nu se duce "de plăcere".

"Când sunt citat, mă duc. Când nu sunt citat, nu mă duc. De plăcere în niciun caz nu mă duc pe acolo. Restul nu mai e treaba mea", a adăugat Ponta.

AGERPRES



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!