Ponta despre constituirea unui grup în Parlament: Aştept mai mulţi parlamentari, dar trei sigur vin

Ponta despre constituirea unui grup în Parlament: Aştept mai mulţi parlamentari, dar trei sigur vin

Deputatul Victor Ponta, lider al Pro România, a declarat miercuri că aşteaptă înscrierea mai multor parlamentari în această formaţiune, afirmând că sigur vor veni încă trei, condiţii în care va putea să-şi constituie un grup parlamentar.

El a adăugat că a discutat acest aspect cu Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, care i-a amintit că nu poate forma un grup propriu, conform actualului regulament, pentru că trebuie să existe 10 parlamentari care au candidat pe aceeaşi listă.

Ponta consideră că este o veste bună: "Am venit cu domnul Mocioalcă şi mi-a dat o veste foarte bună - mi-a zis că nu putem să ne formăm un grup acum, din punctul lor de vedere, pentru că nu avem zece deputaţi care au candidat pe aceeaşi listă. Deocamdată suntem şapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece şi, citându-l pe domnul Mocioalcă, depun cerere şi nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD şi care sunt deputaţi".

Fostul premier a adăugat că era pregătit să atace această prevedere din regulament la CCR, dar acum nu mai este cazul.

"Eu am crezut că i-a pus domnul Dragnea şi resping orice. Atunci mă pregăteam să vorbim cum putem să atacăm la Curte, dar dacă domnul Mocioalcă mi-a dat vestea bună (...), eu m-am bucurat pentru că ştiu sigur că mai vin încă trei deputaţi. De fapt, când pleacă PMP-iştii şi băsiştii la Dragnea or să vină nişte pesedişti la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine şi Băsescu la Dragnea, că totuşi sunt prieteni de mult şi probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor", a afirmat Victor Ponta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…