Ponta despre Codul Penal: PSD nu poate schimba o lege, Guvernul avizează dacă dă aviz CSM
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, că nu poate influența majoritatea parlamentară să voteze într-un anume fel și că demersurile sale în Parlament se referă la susținerea măsurilor economice.
El a fost întrebat dacă președintele ia în calcul o sesizare la Curtea Constituțională a României (CCR) în privința modificărilor aduse în Senat la Codul Penal.
"Să nu ne aflăm într-o confuzie care, iarăși, ține, tot așa de propagandă. Ultima, probabil că domnul Iohannis se referea la un proiect de lege referitor la modificarea Codului Penal, eu altul nu cunosc, care a trecut de Senat, acum o săptămână, cu 90 la 20. Eu vă anunț că PSD nu a avut, și nu are, niciodată 90 de senatori. Deci, 90 de senatori din toate grupurile parlamentare, cei 20 nu știu exact de pe unde erau. Deci, la 90 la 20, povestea asta că vrea PSD să schimbe o lege, noi nu putem să schimbăm o lege și, cu atât mai puțin, nu avem 90 de senatori. Deci, e un vot al tuturor senatorilor. În Camera Deputaților s-ar putea să fie aceeași proporție, de vreo 300 la 100. (...) Eu, în general, Ministerul Justiției, la câte proiecte ..., am spus foarte clar că le avizăm, doar dacă le-a avizat și CSM, altfel, nu", a declarat premierul la România Tv.
El a adăugat că în calitate de premier se duce în Parlament pentru a cere sprijinul pentru măsurile guvernamentale.
"Eu mă duc și cer sprijinul Parlamentului pentru măsurile guvernamentale, și, da, cam toate au trecut, dar eu nu dau ordine la Parlament. Ci, dimpotrivă, Parlamentul este cel care dă dispoziții Guvernului și dacă credeți că mai suntem pe diverse vremuri, genul Băsescu, care avea un partid dresat, așa, ca animalele de la circ, vă înșelați amarnic. Nu, sunt parlamentari care spun: domne' noi te susținem pe măsurile economice, nu vii să ne dai ordine, că nu e normal să dea ordine Guvernul. (...) Repet, dacă dumneavoastră credeți că eu puteam să le zic celor 90 de senatori să voteze împotrivă vă înșelați sau mă supraestimați, ceea ce nu e cazul", a afirmat Ponta.
Întrebat dacă este de acord cu ceea ce susține șeful statului că în această fază intensă de luptă anticorupție nu trebuie modificată legislația, Ponta a spus: "Depinde".
"Eu cred că întotdeauna o legislație proastă trebuie modificată, în general vorbind, nu vreau să mă pronunț pe un caz anume, că nu este cazul, dar ce înseamnă asta, doar legile divine sunt imuabile, legile umane se îmbunătățesc întotdeauna", a mai declarat Ponta. AGERPRES