Ponta afirmă că semnatarii ordonanţei privind Fondul Suveran vor răspunde în faţa legii

Ponta afirmă că semnatarii ordonanţei privind Fondul Suveran vor răspunde în faţa legii

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a afirmat luni că toţi cei care vor semna ordonanţa privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii vor răspunde în faţa legii, în opinia sa acesta reprezentând "cel mai mare furt" din ultimii 28 de ani în România.

"În timp ce noi discutăm despre dosare, protocoale, poveşti nemuritoare, pe şest, după ce Curtea Constituţională a desfiinţat legea, la Guvern se merge mai departe cu ideea celui mai mare furt din 28 de ani de existenţă a României democratice: Fondul Suveran. Toţi cei care vor semna, după părerea mea, vor răspunde în faţa legii şi îmi pare rău - pe unii dintre ei i-am avertizat în acest sens. Tot ce mai are statul român, Transgaz, Romgaz, aeroportul, Hidroelectrica, trece în nişte mâini private, pe timp de nouă ani, mâini private din care după nouă ani să vedem dacă mai scoatem ceva. Sigur, mâini private numite de către puterea actuală", a explicat Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Parlamentului.

Potrivit liderului Pro România, prim-ministrul Viorica Dăncilă va susţine acest proiect.

"Din păcate, dacă la lege am avut atacul la Curtea Constituţională şi ne-a şi dat dreptate CCR, la ce se întâmplă la Guvern, când vine doamna Dăncilă în vizită în România din locurile favorite din Golf, va semna rapid să facem Fondul Suveran şi companiile româneşti care au fost salvate, care au fost listate la bursă, care au fost făcute profitabile, vor trece pe mâna unor oameni - nu ştiu dacă domnul Vâlcov sau alţi domni - dar oameni care timp de nouă ani vor beneficia de ceea ce are statul român", a susţinut Victor Ponta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”