Polonia, ţinta unui atac cibernetic 'fără precedent', potrivit guvernului
Parlamentul polonez a fost convocat miercuri dimineaţă într-o sesiune cu uşile închise în urma unui val de atacuri cibernetice împotriva ţării, a declarat marţi vicepreşedintele forului legislativ de la Varşovia, citat de AFP.
'Vom asculta explicaţii şi informaţii din partea premierului' Mateusz Morawiecki, care a cerut convocarea sesiunii, a specificat Malgorzata Kidawa-Blonska.
'Facem obiectul unui atac cibernetic fără precedent împotriva Poloniei, împotriva instituţiilor poloneze şi utilizatorilor de e-mailuri', a declarat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului Piotr Muller într-o intervenţie la televiziunea privată Polsat News.
În cadrul acestei sesiuni, Morawiecki doreşte să prezinte deputaţilor documente secrete privind 'amploarea' atacurilor cibernetice, a adăugat el.
Săptămâna trecută, ministrul responsabil cu programul naţional de vaccinare, Michal Dworczyk, a fost victima unui atac cibernetic împotriva adresei sale private de e-mail. Unele dintre mesajele sale au fost ulterior postate pe aplicaţia Telegram.
Amploarea atacurilor 'este mai largă şi nu îi vizează doar pe ministrul Dworczyk, membrii cabinetului de miniştri sau partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator-naţionalist, aflat la putere), ci şi un grup extins de persoane', a adăugat Muller.
După atac, ministrul Dworczyk a declarat joia trecută că 'sintaxa şi limbajul mesajelor, precum şi metadatele fişierelor publicate indică faptul că aceste materiale ar putea să fi fost pregătite şi prelucrate de către persoane vorbitoare de limbă rusă'.
Potrivit presei poloneze, e-mailul lui Dworczyk conţinea şi documente oficiale, între care unele cu caracter secret, ceea ce el neagă.
Ţinta hackerilor au fost şi reţelele sociale ale soţiei ministrului Dworczyk, notează AFP.AGERPRES