Polonia: Guvernul Morawiecki demisionează pentru a se instala din nou

Polonia: Guvernul Morawiecki demisionează pentru a se instala din nou

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a prezentat marţi demisia guvernului său în faţa parlamentului, care şi-a ţinut prima sesiune după alegerile legislative din 13 octombrie, câştigate din nou de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS), transmite AFP.

Morawiecki rămâne însă şi la conducerea noului executiv, a cărui componenţă nu va suferi modificări majore faţă de cel anterior, principalii miniştri păstrându-şi portofoliile.

O schimbare va fi separarea afacerilor europene de Ministerul de Externe. Ministrul Jacek Czaputowicz rămâne la conducerea MAE polonez, în timp de portofoliul afacerilor europene va fi încredinţat lui Konrad Szymanski, care a condus până în prezent acest departament în MAE şi care de acum înainte va fi subordonat direct premierului.

Premierul Morawiecki participă la summiturile europene, este aşadar logic ca el să colaboreze îndeaproape cu diplomaţii însărcinaţi cu relaţiile cu Bruxelles-ul, susţine şeful de cabinet al lui Morawiecki, Michal Dworczyk.

Vor apărea de asemenea trei noi ministere, cel al Climatului - separat de Ministerul Mediului -, Ministerul Administraţiei Fondurilor şi cel însărcinat cu administrarea bunurilor statului, al cărui nume oficial nu a fost încă stabilit. Acest minister va fi condus de vicepremierul Jacek Sasin şi se va ocupa de marile companii de stat, sarcină încredinţată până în prezent mai multor ministere, în funcţie de domeniul de activitate al respectivelor societăţi.

Adresându-se marţi noului parlament, preşedintele Andrzej Duda le-a cerut deputaţilor să folosească un ''limbaj respectuos'' în timpul dezbaterilor şi să renunţe la tonul ''radical'', o aluzie la disputele adesea violente dintre majoritate şi opoziţie.

Andrzej Duda, care în primăvară va încerca şi el să obţină un nou mandat prezidenţial, a făcut marţi un gest simbolic faţă de opoziţie mergând să dea mâna cu liderii acesteia aşezaţi în primul rând al hemiciclului de la Varşovia.

Însă fostul ministru al apărării Antoni Macierewicz, care a deschis prima sesiune a parlamentului, a adoptat un alt ton şi a criticat în discursul său ''noua etapă a atacului post-marxist'', precum şi ''ideologia gender'' sau ''tentativa utopică de a construi un imperiu neosocialist'', făcând probabil referire la Uniunea Europeană.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri