Polonia dă undă verde Ucrainei să folosească arme NATO pe teritoriul Rusiei

Polonia dă undă verde Ucrainei să folosească arme NATO pe teritoriul Rusiei

Tensiunile cresc în regiune după solicitarea Poloniei ca NATO să elimine restricțiile privind loviturile în interiorul Rusiei, ca răspuns la recentele declarații ale președintelui Vladimir Putin, despre folosirea armelor NATO pe teritoriul rus.

Armele livrate de Polonia pot lovi ținte în interiorul Rusiei FOTO shutterstock

Armele livrate de Polonia pot lovi ținte în interiorul Rusiei FOTO shutterstock

În acest sens, Polonia ar fi de acord ca Ucraina să folosească armele furnizate de Varșovia pentru a lovi ținte în interiorul Rusiei.

Într-un interviu acordat radioului polonez Radio Zet, Cezary Tomczyk, ministrul adjunct al apărării, a declarat că Varșovia „nu aplică nicio restricție atunci când vine vorba de utilizarea armelor poloneze de către ucraineni”, potrivit newsweek.com

Ucraina are dreptul să lupte şi să se apere cum consideră de cuviinţă. Nu există restricţii asupra folosirii armelor poloneze pe care le-am trimis Ucrainei”, a declarat oficialul polonez, care a îndemnat „ţările occidentale să ridice restricţiile" la acest capitol, arată Agerpres .

Președintele Vladimir Putin a avertizat NATO și Ucraina să nu folosească arme cu rază lungă de acțiune furnizate de membrii NATO pentru a lovi Rusia . El a declarat, marți, 28 mai 2024, că acest lucru ar putea declanșa „un conflict global”.

Putin, amenințări fără precedent în cazul în care Ucraina foloseşte armament NATO

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin , vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan, potrivit Agerpres .

El s-a referit astfel le apelul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg - împărtăşit între timp şi de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell -, care le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar.

Liderul de la Kremlin a apreciat că Stoltenberg nu are cum să nu ştie că armele de precizie cu rază lungă de acţiune oferite de Occident armatei ucrainene nu pot fi lansate fără asistenţa sateliţilor spion occidentali.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Hm! Pe asta o știați?