Polonia cere fonduri europene pentru a acoperi cheltuielile cu găzduirea refugiaţilor ucraineni

Polonia cere fonduri europene pentru a acoperi cheltuielile cu găzduirea refugiaţilor ucraineni

Polonia a solicitat fonduri suplimentare de la Uniunea Europeană pentru a contribui la finanţarea eforturilor pentru găzduirea milioanelor de refugiaţi veniţi din ţara vecină Ucraina, invadată de forţele ruse, relatează joi DPA.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că ţara sa tratează soldaţi ucraineni răniţi şi şi-a deschis ''uşa şi inima'' pentru peste 2,5 milioane de refugiaţi din Ucraina.

Polonia are nevoie de bani pentru a contribui la finanţarea acestui efort, dar până acum UE ''nu a plătit niciun cent'' pentru îngrijirea refugiaţilor, a adăugat şeful executivului polonez.

Varşovia caută să aibă parte de un tratament corect, a spus el, care a explicat că Turcia a fost sprijinită cu miliarde de euro în timpul ultimului val de refugiaţi şi că în prezent Polonia merită asistenţă de la UE.

Referitor la chestiunea dependenţei Europei de gazul rusesc, premierul polonez a ţinut să amintească faptul că Varşovia a avertizat în mod repetat Germania cu privire la gazoductele dinspre Rusia, însă sfaturile sale au fost ignorate.

Polonezii nu şi-au făcut niciodată iluzii despre politicile Kremlinului şi consecinţele acestora, dar ''mai bine mai târziu decât niciodată'', a încheiat Morawiecki.

Poliţia de frontieră poloneză a anunţat marţi că Polonia a primit aproximativ 2,96 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina, începând din 24 februarie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”