Polonia califică drept 'scandaloasă' rezoluția PE privind statul de drept și Ungaria o asigură că va bloca aplicarea articolului 7

Polonia califică drept 'scandaloasă' rezoluția PE privind statul de drept și Ungaria o asigură că va bloca aplicarea articolului 7

Guvernul polonez a calificat miercuri drept 'partizană' și 'scandaloasă' rezoluția adoptată de Parlamentul European (PE), în care se consideră că Polonia încalcă normelor statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate și care cere aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, adică suspendarea dreptului de vot - ultima etapă a procedurii de infringement deja declanșate de Comisia Europeană împotriva Poloniei, relatează agenția PAP.

Această rezoluție reprezintă un 'instrument politic de exercitare a unor presiuni asupra Poloniei', se arată într-un comunicat al MAE polonez. 'Este un document partizan, bazat mai degrabă pe judecăți politice decât pe o analiză a legilor', continuă comunicatul, care conchide că 'o astfel de abordare dăunează procesului integrării europene, întrucât conduce numai la stigmatizarea unui stat membru'.

Rezoluția evocă toate controversele pe tema statului de drept ce au urmat preluării puterii de către conservatorii formațiunii conservatoare Lege și Justiție (PiS) în anul 2014, și anume reforma Tribunalului Constituțional — în urma căreia conservatorii au înlocuit judecătorii numiți cu puțin timp înaintea alegerilor legislative de fostul guvern—, reformele ce au vizat funcționarea tribunalelor de drept comun și a Consiliului Național al Magistraturii. Comisia Europeană consideră aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în fața celei executive, în timp ce guvernul de la Varșovia susține că a luat aceste decizii pentru a pune capăt 'castei corupte' a judecătorilor.

În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a dat guvernului de la Varșovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituțional. Executivul polonez a răspuns în ultima zi a acestui termen și a respins toate acuzațiile, iar anul acesta Comisia Europeană a trimis guvernului polonez patru invitații la dialog, toate rămase fără răspuns, conform declarației date miercuri de prim-vicepreședintele executivului comunitar, Frans Timmermans.

Pe de altă parte, rezoluția adoptată miercuri de PE 'condamnă puternic marșul fascist și xenofob desfășurat la Varșovia' sâmbătă de Ziua Independenței Poloniei, la inițiativa extremei drepte. Cei circa 60.000 de participanți la acel marș au intonat vechi cântece patriotice și religioase poloneze: "Dumnezeu, Onoare, Patrie" "Slavă eroilor noștri' sau "Îl vrem pe Dumnezeu", din ultimul citând câteva versuri și președintele american, Donald Trump, într-un discurs ținut la Varșovia în luna iunie. Grupuri mai mici au scandat sloganuri xenofobe ca "Polonia pură, Polonia albă" sau "Refugiații afară".

Executivul comunitar a lansat anul trecut în luna iunie o procedură de infringement pe tema respectării statului de drept în Polonia, urmată anul acesta, tot în iunie, de o alta privind neaplicarea cotelor obligatorii de refugiați. Ultima etapă a acestei proceduri este suspendarea dreptului de vot al Poloniei în UE, dar pentru aceasta este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, iar Ungaria a reafirmat că va bloca prin veto o asemenea decizie.

'Guvernul ungar sprijină Polonia, iar aplicarea unei asemenea rezoluții nu intră în discuție', a declarat miercuri vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, citat de agenția MTI. Întrebat dacă Ungaria își va exercita dreptul de veto împotriva aplicării în cazul Poloniei a articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede suspendarea dreptului de vot, oficialul ungar a răspuns: 'Da'. Este 'inacceptabil' ca 'Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane' și să 'pedepsească guverne alese în mod democratic', a apreciat Semjen.

Argumentul 'suveranității' naționale a fost invocat și de europarlamentarii polonezi într-o rezoluție ce critica 'ingerința instituțiilor UE' în politica Poloniei și pe care au încercat în zadar să o promoveze tot miercuri în PE și la care Timmermans a răspuns: 'Nu poate fi invocată democrația împotriva statului de drept (...) Nu puteți spune: suntem o națiune suverană, nu ne pasă de reguli'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!