Ministerul polonez al Apărării a declarat că va crește numărul de trupe la granița cu Belarus, după ce două elicoptere din Belarus au încălcat marți spațiul aerian al Poloniei, relatează The Guardian.
Într-o declarație, ministerul polonez al apărării a precizat că însărcinatul cu afaceri al Belarusului a fost chemat pentru a explica situația. NATO a fost informată, a precizat acesta.
Ca răspuns, ministerul belarus al apărării a postat pe Telegram:
„Acuzațiile privind o încălcare a frontierei poloneze de către elicopterele Mi-24 și Mi-8 ale Forțelor Aeriene și ale forțelor de apărare aeriană din Belarus sunt exagerate și sunt făcute de conducerea militară și politică poloneză pentru a justifica acumularea de forțe și mijloace la frontiera cu Belarus.”