Polonia a trimis Comisiei Europene o scrisoare în care cere încetarea amenzilor pentru subminarea independenţei justiţiei
Polonia a cerut Comisiei Europene să oprească amenzile pentru subminarea independenţei justiţiei, afirmând că lucrează la desfiinţarea camerei disciplinare pentru judecători, un subiect contencios cu Bruxellesul, potrivit unei scrisori din 10 ianuarie consultate de Reuters.
Varşovia datorează în prezent 70 de milioane de euro pentru că nu a pus imediat capăt tuturor activităţilor camerei disciplinare în conformitate cu verdictul Curţii de Justiţie a UE privind o schemă amplu criticată pentru că permite guvernului să înlăture judecătorii care îi pun politicile sub semnul întrebării.
Această scrisoare este ultima evoluţie într-un dintre numeroasele bătălii dintre partidul la guvernare în Polonia, Lege şi justiţie (PiS), şi UE, în privinţa mecanismelor de control democratice.
Ambasadorul Poloniei la UE, Andrzej Sados, a menţionat în scrisoare că şeful Curţii Supreme a decis deja să nu mai încredinţeze unele cazuri camerei disciplinare, iar guvernul analizează noi schimbări la sistemul judiciar.
"Îi cer Comisiei să amâne trimiterea de somaţii de plată până când reformele planificate sunt implementate", a scris el.
Un oficial al Comisiei Europene a declarat pentru Reuters că astfel de argumente nu sunt nici noi, nici suficiente, şi că executivul UE va trimite vineri prima factură Varşoviei.
Comisia a precizat în această săptămână că dispune de moduri de a încasa amenzile datorate, inclusiv prin scăderea lor din fondurile de dezvoltare alocate Poloniei dacă PiS continuă să refuze să plătească.
PiS a introdus prima dată camera disciplinară în 2017, în cadrul unor schimbări de substanţă a sistemului judiciar prin care au fost promovaţi de asemenea mulţi noi judecători, iar principalele funcţii au fost acordate unor aliaţi ai partidului.
Scrisoarea nu detaliază cum sau când va desfiinţa Varşovia camera disciplinară, care are puterea de a suspenda sau transfera judecătorii.
Adjunctul ministrului justiţiei Sebastian Kaleta, un membru al Poloniei unite, o coaliţie eurosceptică parteneră a PiS, a spus că suspendarea activităţii camerei ar opri examinarea unor infracţiuni precum conducerea sub influenţa alcoolului de care se fac vinovaţi judecători.
"Cea mai bună soluţie ar fi să se continue reforma judiciară cu reorganizarea Curţii Supreme", a declarat el vineri la o emisiune de radio.
PiS şi Polonia unită sunt de luni de zile în dispută privind modul de a răspunde solicitărilor UE.
Disputele cu UE asupra standardelor democratice au costat-o deja pe Polonia reputaţia sa de model al tranziţiei post-comuniste, precum şi accesul la miliarde de euro din fondul de redresare de după pandemie.
Acum miza sunt fondurile UE pentru dezvoltare, un motor cheie al creşterii Poloniei după ce s-a alăturat blocului în 2004, notează Reuters. AGERPRES