Polițistul Godină, scuze pentru comentariile făcute pe marginea piesei ”Macarena”. ”Nu am vrut…”

Polițistul Godină, scuze pentru comentariile făcute pe marginea piesei ”Macarena”. ”Nu am vrut…”

Marian Godină a transmis scuze pentru comentariile făcute cu o zi înainte, pe marginea versurilor piesei „Macarena” a cântăreței Erika Isac.

Marian Godină FOTO: Facebook

Marian Godină FOTO: Facebook

După ce și-a dat cu părerea și pe subiectul momentului, se pare, în presa națională, piesa ”Macarena” a cântăreței Erika Isac, polițistul Marian Godină a primit critici dintre cele mai diverse de la urmăritorii lui, mai ales de la urmăritoare.

Godină a afirmat că textul se adresează mai degrabă unei categorii vulnerabile de femei, care, „din păcate, sunt foarte multe”. „Versurile o fi ele bune, dar nu pentru toată lumea, nu pentru toate femeile și nici pentru toți bărbații. Mai degrabă sunt niște versuri împotriva bombardierilor și pentru femeile care, din păcate, au avut parte de ei”, afirmând că se așteaptă la un val de „hate” pentru opinia sa.

Polițistul a adus reproșuri pentru versurile vulgare din melodie, iar la o zi după postare el a fost nevoit să revină asupra afirmațiilor.

„Aseară am primit mai multe mesaje în privat, de la femei.

M-a impresionat cel mai tare cel al unei doamne în vârstă de 57 de ani care a ținut să-mi povestească o întâmplare din anul 1987, atunci când a fost agresată sexual de un coleg pe care îl cunoștea foarte bine și cu care rămăsese singură în casă dintr-o întâmplare.

Mi-a povestit asta ca să-mi spună că ea consideră că am greșit cu textul meu, deoarece se poate întâmpla, ca femeie, să fii agresată și de cunoscuți.

Celelalte femei care mi-au scris mi-au povestit întâmplări asemănătoare, trecuseră prin experiențe de agresiune sexuală traumatizante cu bărbați pe care îi cunoșteau.

Faptul că aceste femei au simțit și au ales să îmi scrie asemenea povestiri mă face să-mi dau seama că textul meu a lăsat loc de niște interpretări pe care eu nu le-am luat în calcul pentru nicio clipă.

Repet, în niciun moment nu am vrut ca vreo femeie care a trecut prin asemenea traume să se simtă în vreun fel lezată de ce am scris eu acolo, iar dacă vreo femeie s-a simțit așa, îi transmit scuzele mele și asigurările că nicio clipă nu am avut intenția asta”, a scris Godină pe Facebook.

Val de reacții în mediul online

Apariția melodiei a stârnit în mediul online un șir lung de mesaje de susținere, dar și de critică, iar mai femeile au început să împărtășească povești, asemănător mișcării internaționale „MeToo”, îndreptate împotriva hărțuirii și violenței sexuale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”