Polițistul băut și drogat care a ucis cu mașina o femeie în Popești Leordeni, judecat după „Legea Anastasia“

Polițistul băut și drogat care a ucis cu mașina o femeie în Popești Leordeni, judecat după „Legea Anastasia“

Autorul accidentului din Popești Leordeni, colonelul de poliție în rezervă Constantin Păun, 59 de ani, care și în perioada 1996-1999 a fost șeful de cabinet al ministrului de Interne din guvernarea CDR, Gavril Dejeu, va fi judecat după Legea Anastasia.

Polițiștii din Ilfov anchetează acest caz

Polițiștii din Ilfov anchetează acest caz

Conform unor surse din Poliție, se pare că fostul polițist avea probleme cu alcoolul de multă vreme și a fost transferat, la un moment dat, tocmai din această cauză, la Institutul de Studii pentru Ordine Publică de unde s-a pensionat în 2015. „A fost un protejat al sistemului“, a declarat un fost polițist. Constantin Păun avea în momentul accidentului o alcoolemie de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În plus, testul de depistare a substanțelor psihoactive a ieșit pozitiv.

„Dependența de alcool sau droguri este o tulburare cronică, o afecțiune medicală cu componente neurocerebrale implicate. Nu este un viciu, o lipsă de voință și nu are nicio legătură cu moralitatea. Vreau să reținem că în cazul dependențelor există riscuri ridicate de recădere, adică după tratament, după câteva luni sau ani de abstinență, există riscul ca persoana în cauză să consume din nou. Astfel, oameni obișnuiți, cu sau fără educație, oameni cu educație superioară, oameni din categorii profesionale onorabile, medici, profesori, oameni politici sau apărători ai legii, polițiști, juriști, avocați sau judecătorii, cu toții pot fi la un moment dat consumatori sau dependenți de alcool sau droguri, iar dependența este o afecțiune care necesită tratament de specialitate, suport social pe termen lung. Nu există nicio legătură între poziția la un moment dat a unei persoane și viața ei emoțională, psihologică sau condiția sa medicală“, a explicat expertul în adicții Mihai Copăceanu.

Reamintim că în ziua în care a fost ucisă, femeia călcată cu mașina de colonelul Păun își serba ziua de naștere și ieșise până la poartă să ia un tort pentru aniversare. În acel moment a apărut autovehiculul condus de ofițer. Acesta a prins-o pe victimă între mașina sa și o alta, strivind-o, iar ulterior femeia a murit la spital. Martorii au relatat că, după ce s-a dat jos de la volan, ofițerul era incoerent. De precizat că Constantin Păun va fi judecat după „Legea Anastasia“, conform căreia şoferii care se urcă băuți, drogați sau fără permis la volan și provoacă un accident cu victime ajung direct la închisoare nemaifiind posibilă suspendarea pedepsei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!