„Adevărul” continuă campania „Cum a dispărut autoritatea polițiștilor români...”, căutând răspunsuri pentru situațiile în care oamenii legii fie le cad victimă infractorilor, fie ajung, la rândul lor, să îngroașe rândurile celor cercetați penal și condamnați pentru diverse fapte.

Diferența între polițistul din filme care îi face pe tineri să viseze la o carieră în acest sistem și ce se întâmplă în viața reală este enormă. Psihologul Elena Sachelarie, intervievat de „Adevărul” , amintea, printre cauzele care-i transformă pe polițiști fie în victime, fie în agresori, de „lipsa instruirii sau instruirea deficitară a cadrelor de poliție în comunicarea directă cu populația (mai ales când persoanele sunt sub influența alcoolului sau stupefiantelor sau sunt agresive și/sau violente)”, dar și de „pregătirea psihologică deficitară a polițiștilor care se confruntă cu violența la locul de muncă”.

Este ceea ce susține și președintele Sindicatului Politiștilor Europol, Cosmin Andreica. Polițiștii, expuși la „tot ce înseamnă rău în societate”, sunt lăsați să se descurce pe cont propriu, pentru că nu există un program de sprijin psihologic, spune Andreica. Mai mult, adesea psihologul la care au acces în sistem devine la rândul lui o unealtă în mâna superiorilor, iar testarea psihologică se transformă în „execuție”.

„Există o latură despre care nu vorbește nimeni: un risc psiho-social reprezentat de expunerea la tot ce înseamnă rău în societate. La amenințări, la fapte de natură penală, la răutate, la violență, la agresivitate, la partea cea mai urătă a societății. Din momentul în care tu ești expus la așa ceva și nu știi să tratezi aceste cauze, este dificil de a le gestiona. Rămân undeva în subconștient și la un moment dat refulează: vedem consum de alcool, număr mare de divorțuri în rândul profesiei, mai nou vedem consumatori de droguri, chiar și alte situații”, spune liderul Sindicatului Europol.

„Nu poți să dai click și să spui – gata, îmi revin la viața normală, mă duc la biserică duminica, este ok!”

E greu, susține liderul, ca un polițist din structurile care cercetează structurile de Crimă Organizată, de exemplu, și care vede cum copii de 3 ani, de 7 ani, de 10 ani, sunt abuzați sub diverse forme, să mai fie, fără sprijin de specialitate, „un om normal, ca vecinul care este șofer de taxi”. Iar cu astfel de exemple se poate continua la nesfârșit.

„Nimeni nu-i întreabă pe polițiștii rutieri, după ce au cules creierul unui copil de 2 ani de pe drum, dacă au fost afectați cumva, dacă oarecum și-au văzut fiul pe asfalt, sub ce formă au resimțit, au perceput aceste imagini. La fel este în orice specialitate, nu mai spun de colegii de la Investigații Speciale, agenți sub acoperire, care ajung să trăiască ei cu infractorii, pentru că așa este fișa postului. Nu poți să dai click și să spui – gata, îmi revin la viața normală, mă duc la biserică duminica, îmi fac piața, este ok! –”, spune Andreica.

Ce ar trebui să se întâmple ar fi ca polițiștii astfel afectați să fie incluși în programe de consiliere. Astăzi, însă, ea este formală.

„Psihologii sunt folosiți ca instrumente, de către superiorii lor, pentru a constata că ai un comportament dezadaptativ, pentru a te trimite la evaluare psihologică, pentru a te stigmatiza în rândul colegilor. Și de ce? Pentru că în MAI este singura instituție din România unde psihologii sunt în subordinea șefilor, adică a angajatorului. Nu mai sunt independenți și autonomi, ei sunt metodologic coordonați de către serviciul psihosociologic din cadrul MAI“, subliniază liderul sindical.

Poliția are doar formal filtre de intrare în sistem

Și nu doar gestionarea problemelor apărute în rândul polițiștilor deja formați este deficitară, ci, la fel de grav, a dispărut filtrul la intrarea în sistem, avertizează reprezentanții polițiștilor.

„Singurul nostru filtru este ca acest candidat să aibă un act de identitate valabil și diplomă de Bac. Până prin 2009, toți candidații de la școlile de poliție sau încadrați erau verificați de foștii sectoriști, erau întrebați vecinii – ce știți de Costel, dacă a fost cuminte, dacă a avut probleme -, dacă aflau că a lucrat în străinătate se interesau unde a lucrat, dacă nu a lucrat exista un semn de întrebare și se culegeau alte informații cu privire la ce a făcut, ce nu puteau acoperi. Rude, cunoștințe, cerc de prieteni, anturaj etc.”, spune Andreica.

Despre aceeași problemă vorbește și liderul sindicatului Oltpol, Cristel Ioțu. „De exemplu, dacă existau situațiile restrictive privind cazierul judiciar al candidatului sau alte evidențe ale poliției în care apărea candidatul, se făcea o respingere de dosar. Se completa un tabel de rude. Și acum se completează, dar degeaba, nu se mai fac verificările (mamă, tată, frați, surori să nu aibă cazier). Erau niște reguli de bun-simț, să nu-l vulnerabilizeze. Astăzi, o afirm cu toată tăria, avem printre noi polițiști-infractori, care au fost condamnați – este adevărat că există reabilitarea, există situație juridică ce conduce la ștergerea istoricului, dar gena infracțională rămâne. Din punct de vedere juridic, da, nu mai apari pe o hârtie, dar tu, la un moment dat, ai avut înclinații infracționale”, spune Ioțu.

Deși în teorie există posibilitatea ca situațiile cu potențial de risc să fie depistate, acesta fiind rolul testărilor periodice, în realitate, având în vedere deficitul de resursă umană, psihologii au „adaptat” bateriile de teste. „Concluzie – nu există un filtru, iar dacă ar fi să fie aplicat la standardele și bateria necesare, începând pentru cele de intrare în sistem și terminând cu ultimele, ar fi dezastru”, susține Ioțu.

„Cei care sunt profesori sunt cei care nu au văzut Operativul”

Și mai important ar fi ca polițiștii să fie învățați în școală cum să facă față diverselor situații specifice muncii de polițist. „La momentul ăsta nu mai avem profesori. Cei care sunt profesori sunt cei care nu au văzut Operativul, adică n-au lucrat niciodată ca polițiști. N-au văzut hoțul. (...) Nu mai avem așa ceva, e diluat foarte mult. Mai mult, atitudinea celor tineri, care vin pe pile, îi face pe cei care au experiența necesară, și de la care ar putea să mai învețe câte ceva, să nu le spună nimic. Și atunci de unde să învețe?”, spune Cristel Ioțu.

Trist este și ce se întâmplă cu polițiștii care se dovedește că nu mai pot face față muncii de poliție de zi cu zi. „Legea prevede că trebuie să-i asigure un program de reconversie profesională. Dacă ar fi cazul să îl scoată din sistem, să poată să lucreze și el decent undeva, pentru că a depus un jurământ și că și-a slujit țara. Ideea este că nu există în realitate pachet de reconversie profesională”, susține Ioțu.

„Neamțul spunea așa: obiectivul nostru, la finalul turei, este să rămânem în viață”

Că sistemul de poliție are nevoie de intervenție adaptată vremurilor pe care le trăim este evident. Pe alocuri chiar s-au făcut încercări, însă lucrurile sunt departe de ceea ce se întâmplă în servicii similare din alte țări. S-a încercat chiar introducerea de elemente de analiză tranzacțională în gestionarea relațiilor între colegi, însă nu la nivelul la care ar trebui intervenit, crede liderul Oltpol.

Ioțu spune că a avut, la un moment dat, oportunitatea a de a lucra pe un astfel de program cu colegi din Germania și Cehia. „Neamțul spunea așa: obiectivul nostru, la finalul turei, este să rămânem în viață. Zic, cum adică? (...) Obiectivul tău, ca polițist, când ai intrat în tură, este să rămâi în viață. Doi – verificarea, foarte importantă, a colegului: «Ce faci, cum ești, cum te simți, te doare capul, nu te doare, copiii sunt bine, nevasta», ca să poți să-l vezi, din gesturi, mimică etc., să vezi dacă trădează cumva ceva, să nu te lase partenerul, pentru că ești patrulă, ești doi, și să știi, dacă ai vreun incident, dacă te duci cu el sau anunți șeful să ți-l schimbe. La modul ăsta lucrează poliția germană”, spune Cristel Ioțu.