Polițiștii români și străini au depistat, în perioada 24-30 aprilie, peste 200 de persoane semnalate în SIS

Polițiștii români și străini au depistat, în perioada 24-30 aprilie, peste 200 de persoane semnalate în SIS

Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 209 persoane, 72 de autovehicule și 19 de documente ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS), informează un comunicat al IGPR, remis duminică AGERPRES. Potrivit sursei citate, în perioada 24 — 30 aprilie, în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — Inspectoratul General al Poliției Române, au fost localizate pe teritoriul României 115 persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS.

"Polițiștii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 54 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și două persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen. De asemenea, pe teritoriul României au fost identificate 37 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spațiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale și a fost găsite nouă documente semnalate de statele membre", informează sursa citată.

Totodată, 94 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul statelor lor.

"Dintre acestea, 30 de persoane erau urmărite de Poliția Română în baza unui mandat european de arestare, 17 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar șase persoane era semnalate ca dispărute de autoritățile române. 35 de autovehicule semnalate de autoritățile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale au fost identificate în statele membre, iar partenerii străini au găsit și zece documente semnalate de țara noastră", se mai arată în comunicatul de presă.

România, din punct de vedere al cooperării polițienești, este membru de facto al Spațiului Schengen din 5 noiembrie 2010, fiind conectată la Sistemul de Informații Schengen alături de celelalte 26 de state membre ale acordului, precizează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”