Politico: Cum se schimbă viața spionilor după ce au fost demascați
De-a lungul timpului cu toții am auzit, probabil, de spioni a căror acoperire a fost compromisă. Însă, v-ați întrebat vreodată ce soartă au aceștia după ce au fost deconspirați? Politico prezintă viața celor mai cunoscuți agenți ruși după ce au fost prinși.
Politico a prezentat viața spionilor deconspirați. Foto: Arhivă
Există agenți secreți a căror valoare este mult prea mare pentru a fi lăsați de izbeliște de șefii lor să putrezească în închisori din străinătate după ce au fost demascați. Astfel, aceștia fac de cele mai multe ori obiectul unui schimb, însă există și situații în care țara în care a fost demascat agentul secret nu ia în considerare un schimb, întrucât trădarea este considerată atât de gravă, încât inculpatul ar merita să ispășească ani buni de închisoare.
Însă, există și spioni de care superiorii se pot descotorosi. Aceștia sunt prea puțin valoroși pentru a fi luați în considerare pentru un schimb.
Având în vedere faptul că activitatea desfășurată de spioni a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce trei cetățeni bulgari au fost arestați în Marea Britanie și puși sub acuzare în urma unei investigații majore în domeniul securității naționale, Politico a prezentat viața spionilor deconspirați.
Anna Chapman
În cazul Annei Vasilievna Kushchenko, cunoscută sub numele de Anna Chapman, fost agent secret rus, care are culoarea focului în păr, viața de după spionaj a fost foarte productivă, având diverse oportunități de afaceri și plină de prezentări de modă.
Chapman, al cărei nume de familie provine din mariajul cu un britanic, a revenit în țară în urma unui schimb de spioni, efectuat în urmă cu peste 10 ani. La acea vreme, Statele Unite au redat libertatea a zece ruși, printre care și Chapman, iar Kremlinul l-a oferit la schimb pe Serghei Skripal, un ofițer de informații rus condamnat pentru spionaj în favoarea Marii Britanii, plus alți trei indivizi.
Chapman și colegii ei agenți secreți au avut o întrevedere la revenirea în țară cu Vladimir Putin, care s-ar fi încheiat cu cântece patriotice. Mulți dintre ei s-au ales cu locuri de muncă bine plătite în companii de stat, însă Chapman s-a bucurat de cel mai mare succes, Kremlinul fiind dornic să o prezinte ca pe „fata Bond” a lui Putin.
La început, ea a fost numită consilier al directorului general al unei bănci rusești. Însă, ulterior, a fost fotomodel, creatoare de modă, prezentatoare de televiziune și antreprenoare.
Andrei Bezrukov, cunoscut în SUA sub numele de Donald Heathfield, care a făcut parte din același schimb, și-a schimbat profesia, devenind profesor universitar la Universitatea de Afaceri Internaționale din Moscova.
„Cambridge Five”
Doar trei dintre cei cinci agenți secreți ai celebrului grup „Cambridge Five” - Kim Philby, Guy Burgess și Donald Maclean, au reușit să evite prizonieratul și au fugit la Moscova. Aceștia erau văzuți ca fiind oameni de încredere. Ei au provocat daune majore și de lungă durată serviciilor de informații britanice: au dezvăluit mii de documente strict secrete, au lansat atenționări legate de posibili dezertori ruși și i-au trădat pe cei care lucrau pentru britanici și americani în spatele Cortinei de Fier.
Aceștia nu au avut o viață la fel de bună ca Chapman. Kim Philby a fost plasat în primii ani în arest la domiciliu, iar cel mai contact al său din KGB, Mihail Liubimov, care se afla la conducerea rețelelor de spionaj din Marea Britanie și Danemarca în timpul Războiului Rece, a dezvăluit ulterior că rușilor le era frică că Philby s-ar întoarce în Marea Britanie, din pricina dorului de casă.
Posibil să nu fi fost o frică nejustificată. Ulterior, i s-a acordat un rol minor în pregătirea recruților KGB și i s-a permis să scrie o carte de memorii cenzurată.
Burgess și MacLean au întâmpinat dificultăți în a se adapta la viața din Uniunea Sovietică. Viața lui Burgess, care consuma alcool frecvent, a devenit haotică. Maclena a fost numit specialist în politica economică a Occidentului și în afacerile externe britanice. Însă, și el a început să consume alcool mai mult decât ar trebui, iar soția lui, Melinda, a decis să-l părăsească pentru Philby.
S-ar putea ca țara pentru care ți-ai pus în pericol libertatea să nu mai dea doi bani pe tine și să considere că serviciile tale nu mai sunt de folos. Printre agenții secreți de care șefii decid să se descotorosească se numără și David Ballantyne Smith, originar din Paisley, Scoția. Acesta ispășește în prezent o pedeapsă de 13 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Rusiei.
Smith a copiat documente secrete pe care le-a găsit în dulapuri descuiate și pe birourile din ambasada Marii Britaniei de la Berlin, unde lucra ca agent de securitate.
Lăsat să putrezească în închisoare
Aldrich Ames de la CIA și Robert Hanssen de la FBI au fost arestați în anii 1990. Hanssen a fost agent secret al serviciilor de informații sovietice și rusești din anul 1979 până în 2001, iar trădarea sa a fost prezentată de procurori ca fiind „probabil cel mai grav dezastru al serviciilor de informații din istoria Statelor Unite".
Robert Hanssen a vândut mii de documente ultrasecrete privind strategiile nucleare americane, evoluțiile în domeniul tehnologiilor de armament militare și programe de contrainformații.
Aldrich Ames a dezvăluit numele unor agenți KGB care lucrau sub acoperire pentru Washington și care au fost uciși după ce au fost deconspira
Au existat unele discuții privind includerea lor într-un schimb de spioni, dar rușii nu aveau niciun spion de același calibru pe care să-l dea la schimb. Din 2002 și până la moartea sa, care a avut loc în luna iunie a anului acesta, Hanssen a fost încarcerat într-o închisoare de maximă securitate din Colorado, unde a fost ținut în izolare 23 de ore pe zi.
În prezent, Ames, în vârstă de 82 de ani, își ispășește pedeapsa pe viață într-o închisoare de securitate medie din Indiana.
Totuși, nu toți agenții secreți sunt arestați. Cei doi ruși care i-ar fi otrăvit pe Serghei Skripal și pe fiica sa, Iulia, la Salisbury în anul 2018, au apărut la televiziunea rusă finanțată de stat după ce au fost identificați ca suspecți. Ei au declarat că au vizitat „minunatul" oraș din Anglia în calitate de turiști. Ulterior, BBC a transmis în anul 2021 că aceștia nu au mai fost văzuți de atunci.
Sursa: adevarul.ro