Politico: Cum a complotat dreapta pentru a da jos guvernul lui Mario Draghi

Politico: Cum a complotat dreapta pentru a da jos guvernul lui Mario Draghi

Pe 19 iulie s-au întâlnit pentru a discuta criza din coaliţie fostul premier Silvio Berlusconi, liderul formaţiunii conservatoare Forza Italia (FI), Matteo Salvini, liderul Ligii, formaţiune de extremă dreapta, dar şi reprezentanţi ai altor grupuri. Întâlnirea a avut loc la vila lui Berlusconi de la Roma şi la ele a participat prin telefon şi Giorgia Meloni, lidera formaţiunii de extremă dreapta „Fraţii Italiei”, o favorită la funcţia de premier în urma unor alegeri anticipate în toamnă.

Mario Draghi şi-a prezentat joi demisia după ce a pierdut susţinerea a trei parteneri ai guvernului său de uniune naţională, după ce mai întâi Mişcarea Cinci Stele a refuzat să susţină un decret-lege în privinţa unui pachet de măsuri care vizează atenuarea costului ridicat al vieţii pentru familii şi companii.

Prânzul de la vila lui Berlusconi a avut loc cu o zi înainte de votul de încredere din Parlament cerut de Draghi pentru a continua să conducă guvernul. Potrivit lui Berlusconi, întâlnirea a avut ca obiect „comportamentul foarte îngrijorător şi inexplicabil al mişcării Cinci Stele”, care declanşase criza săptămâna trecută.

Doar că o altă agendă câştiga rapid tracţiune: necesitatea de a da jos coaliţia lui Draghi şi de a declanşa alegeri anticipate. O persoană care a fost la întâlnire a spus că Salvini a fost cel care a insistat cel mai clar ca dreapta să se îndrepte spre alegeri, scrie Politico.

Berlusconi era clar de aceeaşi părere, a declarat sursa, precizând că acesta a elaborat un program electoral în 20 de puncte conţinând planuri de reformă fiscală, justiţie şi pensii: „Această întâlnire a fost primul pas al campaniei electorale”.

Dreapta s-a enervat din pricina faptului că Draghi a ales să se întâlnească cu liderul Partidului Democrat de centru-stânga, Enrico Letta, în acea dimineaţă. Ei au vorbit despre necesitatea de a revizui sistemul de beneficii sociale, soluţii pentru migraţia ilegală, amnistia fiscală şi investiţii în energia nucleară ca şi cum ar fi elaborat un program pentru un nou guvern.

După şase ore de dezbateri, Berlusconi a decis că este timpul să-l sune pe premier. Dreapta ştia clar ce vrea– o schimbare radicală de direcţie a administraţiei lui Draghi din care să fie exclusă Mişcarea 5 Stele.

Berlusconi a rămas acasă, în timp ce colegul său de la Forza Italia, Antonio Tajani, şi Salvini au mers la reşedinţa lui Draghi căruia i-au cerut o remaniere şi o revizuire a agendei guvernului. Nu a mers bine.

Dreapta s-a întors la Villa Grande şi discuţiile au continuat până târziu în noapte, luând sfârşit abia la 12:30 dimineaţa.

Potrivit oamenilor familiarizaţi cu gândirea lui Draghi, el credea că pur şi simplu nu este în postura în care să facă compromisuri. În calitate de lider neales al unui guvern de unitate naţională, chemat de preşedinte pentru a ajuta ţara să iasă din pandemie anul trecut, Draghi a simţit că nu are mandat pentru a se angaja în acorduri politice. Dacă ar ceda unui singur set de cereri de concesii din partea dreptei, ar fi începutul unor târguieli care nu s-ar termina niciodată.

Aliaţii lui Berlusconi s-au întors la Villa Grande după discursul lui Draghi din Parlament. Meloni, liderul în vârstă de 45 de ani al partidului de opoziţie Fraţii Italiei, a telefonat în mod repetat pentru a sta de vorbă cu Salvini, făcând presiuni ca colegii săi să se retragă din coaliţia lui Draghi şi să declanşeze alegeri anticipate.

Draghi a câştigat votul de încredere, dar a pierdut sprijinul dreptei şi Mişcării Cinci Stele. În ciuda victoriei sale, dreapta este acum îngrijorată că va fi blamată pentru răsturnarea lui Draghi şi declanşarea unor alegeri pe care sondajele sugerează că le va câştiga. Draghi era un prim-ministru popular care fusese îndemnat de liderii mondiali, precum şi de mii de italieni obişnuiţi să rămână la guvernare.

Purtătorii de cuvânt ai Forza Italia şi ai Ligii au negat că au complotat să-l îndepărteze pe Draghi, insistând că au dorit doar ca el să conducă un nou guvern. Un membru al Ligii a spus că partidul s-a decis să-i retragă sprijinul abia după discursul „foarte dur” al lui Draghi, care a refuzat orice fel de concesii. „Cu siguranţă ne-a influenţat decizia”, a spus persoana. „Am vrut să rămânem în guvern – dar nu cu orice preţ”.

Draghi s-a oferit să demisioneze săptămâna trecută, după ce Mişcarea Cinci Stele a boicotat un vot asupra unor decizii importante ale guvernului. Însă preşedintele Sergio Mattarella a respins iniţial demisia şi i-a propus lui Draghi să facă o ultimă încercare de a salva coaliţia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…