Kievul este foarte conștient că are nevoie de câștiguri teritoriale mari și că soarta acestui război ar putea să atârne în balanță — mai mult din motive geopolitice decât orice altceva.

„Toate războaiele se bazează pe înșelăciune”, potrivit lui Sun Tzu.

În cartea sa „Arta războiului”, vechiul strateg militar chinez a subliniat importanța păcălirii inamicului. „De aceea, atunci când suntem capabili să atacăm, trebuie să părem incapabili; atunci când ne folosim forțele, trebuie să părem inactivi; când suntem aproape, trebuie să facem dușmanul să creadă că suntem departe; când suntem departe, trebuie să-l facem să creadă că suntem aproape”, sfătuia acesta.

Și exact asta încearcă să facă Ucraina înaintea unei contraofensive care ar putea fi văzută mai târziu drept balamaua acestui război.

Ne aflăm acum într-o fază crucială de înșelăciune , la fel ca în 1943, când britanicii au organizat „Operațiunea Mincemeat” pentru a deruta Germania cu privire la locul din sudul Europei în care aliații vor lovi. Sau, în 1944, când aliații occidentali au folosit tancuri din placaj și pânză pentru a lansa „Operațiunea Bodyguard” - o campanie elaborată de dezinformare care a implicat agenți dubli și trafic radio pentru a masca locul în care intenționau să debarce în Franța ocupată de naziști. Ambele au avut succes.

În mod similar, astăzi, în ajunul unei contraofensive mult așteptate, care va avea loc peste doar câteva săptămâni - cel mai probabil la jumătatea lunii mai, dacă terenul este suficient de uscat, sau posibil la începutul lunii iunie - Ucraina trimite cât mai multe semnale false pentru a deruta Rusia cu privire la momentul și locul în care va lovi în estul țării, de-a lungul unei linii de front în formă de semilună care se întinde acum pe sute de kilometri.

Jurnaliștilor li se interzice să viziteze întinderi uriașe de teren, unele agenții de presă occidentale mai lipsite de scrupule încercând să mituiască unități și comandanți pentru a obține acces - eforturi care nu dau întotdeauna rezultate, scrie politico.eu.

Rusia se așteaptă la o ofensivă sudică

S-ar putea ca principala lovitură să surprindă pe toată lumea și să vină în regiunea nord-estică Harkov, unde apărarea rusă s-a prăbușit toamna trecută în fața unui atac neașteptat și bine mascat, despre care nici măcar comandanții ucraineni de la sol nu au fost informați până chiar înainte de atac?

De atunci, Ucraina nu a mai urmărit prea multe lucruri în regiune, iar frontul s-a remarcat prin lipsa de activitate, posibil o încercare de a-i adormi pe ruși. Scopul unei lovituri aici ar fi să pătrundă în Lugansk, să forțeze Rusia să iasă din Severodonețk și să amenințe Bahmut.

Dar câștigurile strategice care ar veni odată cu succesul în nord nu sunt comparabile cu ceea ce ar putea fi obținut printr-o ofensivă sudică de la Herson și Zaporojie - sau de la amândouă - care să fie împinsă spre Mariupol, Berdiansk, Melitopol și Tokmak, cu scopul de a tăia așa-numita punte terestră care leagă Rusia continentală de teritoriile sud-ucrainene pe care le ocupă prin istmul Crimeea, anexat de Moscova în 2014.

Rusia pare să se teamă cel mai mult de o ofensivă sudică, fiind fără îndoială îngrijorată de faptul că un succes în acest sens ar putea, într-adevăr, să determine Ucraina să atace Crimeea la scurt timp după aceea – o tactică pentru care generalii americani în retragere Ben Hodges și David Petraeus au pledat cu tărie. Într-un interviu recent, Hodges a declarat pentru POLITICO că, în opinia lui, Crimeea este cheia pentru a încheia războiul cu o înfrângere militară colosală a Rusiei. Și scriind pentru Daily Telegraph, el a subliniat că „forțele ucrainene ar trebui să fie sprijinite în această vară în efortul lor de a recuceri Crimeea, ceea ce ar duce la prăbușirea totală a campaniei Rusiei.”

Cu toate acestea, Pentagonul - inclusiv președintele șefului Statului Major interarme al SUA, Mark Milley - s-a îndoit în mod constant de capacitatea Ucrainei de a revendica militar peninsula, sugerând că ar fi o depășire a limitelor.

Însă, potrivit imaginilor satelitare din surse deschise și comandanților ucraineni de pe teren care au discutat cu POLITICO, forțele rusești au fortificat regiunea Zaporijjia și și-au consolidat apărarea în ultimele săptămâni, iar pe cea din nordul Crimeei de luni de zile. După cum a declarat în februarie Vadim Skibițîi, șeful adjunct al Direcției de informații militare din Ucraina: „Încercăm să ridicăm o barieră pe frontul rusesc din sud - între Crimeea și Rusia continentală”.

Dar au fost remarcile sale o cacealma sau o dublă cacealma?

Sau, în mod interesant, s-ar putea ca principala lovitură să vină în Donețk, chiar la Bahmut - ceea ce ar putea explica de ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat sfatul occidental de a se retrage din bătălia de luni de zile care a dus la pierderi mari de ambele părți. Mulți analiști au pus la îndoială înțelepciunea de a se ține cu dinții de orașul sfărâmat de pe linia frontului, dar Zelenski a susținut că este mai bine să „provoace ocupantului daune maxime posibile” - adică să ucidă cât mai mulți ruși, secătuindu-i pentru contraofensiva care va urma, indiferent unde ar fi aceasta. Deci, de ce nu Bahmut?

Totuși, trebuie să luăm în considerare concentrația mare de forțe rusești de acolo, iar majoritatea analiștilor par să creadă că lupta din Bahmut a forțat Rusia să își slăbească apărarea în alte părți - iar aceste goluri sunt acolo unde este posibil ca forțele ucrainene să se îndrepte.

Piste false

Pe lângă toate aceste posibilități, ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a încercat să semene și mai multă confuzie săptămâna trecută, minimalizând ideea unui singur atac major, sugerând pe canalul său de Telegram că „este incorect să vorbim în mod restrâns despre o contraofensivă. Este vorba de un complex uriaș de acțiuni și măsuri desfășurate de forțele armate”.

Și Ucraina are cu siguranță multe alternative de-a lungul frontului în formă de semilună, dar majoritatea analiștilor militari par să fie încă de acord că o singură lovitură majoră, deoarece țara nu are suficiente tancuri și blindate pentru a străpunge în profunzime dacă sunt disipate.

Mizele contraofensivei

Așadar, în timp ce înalții oficiali ucraineni își definitivează planurile și caută să inducă în eroare prin tehnici de înșelăciune vizuală, trafic radio, activitate și inactivitate la sol, precum și prin declarații publice, ei sunt perfect conștienți că au nevoie de eliberarea unor teritorii mari și că soarta acestui război ar putea depinde de această contraofensivă - mai mult din motive geopolitice decât din orice altceva.

„Câștigurile teritoriale moderate”, care - conform scurgerii recente a unor documente secrete ale serviciilor secrete americane - este ceea ce prevede Pentagonul, ar putea testa răbdarea Occidentului, adăugând un impuls la manevrele de culise ale unora dintre aliați, precum și în cadrul administrației președintelui american Joe Biden, pentru a convinge și a ademeni Ucraina și Rusia la discuții.

Oficialii și legislatorii ucraineni care au fost recent la Washington la summitul pentru democrație al lui Biden au avut această impresie distinctă - Ivanna Klimpuș-Țințadze a declarat pentru politico.eu că a plecat cu întrebări fără răspuns privind modul în care campania electorală prezidențială din SUA - care, de fapt, a început deja - ar putea avea un impact asupra sprijinului, și că nu a primit „niciun sens pozitiv clar cu privire la viitoarea aderare a Ucrainei la NATO”. În schimb, oficialii americani au respins astfel de întrebări, vorbind despre garanții de securitate pentru Ucraina abia după ce armele vor tăcea.

„Au indicat că au alte priorități și că au nevoie de unitatea alianței - și că nu există unitate în această privință”, a spus ea. Acest lucru contrazice ceea ce a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, săptămâna trecută, în timp ce vizita Kievul, și anume că toate țările membre au fost de acord ca Ucraina să se alăture în cele din urmă alianței militare transatlantice. Dar, din nou, cuvântul-cheie ar putea fi „în cele din urmă” - în discuțiile lor cu oficialii Departamentului de Stat al SUA și ai Consiliului Național de Securitate. După întâlniri, deputatul opoziției ucrainene și fost viceprim-ministru Ivanna Klimpuș-Țințadze a declarat că a rămas neliniștită cu privire la „continuarea aceluiași nivel al sprijinului SUA pentru Ucraina după acest exercițiu financiar”, care, pentru bugetul federal american, este luna septembrie.

În răspunsurile la toate întrebările lor, Klimpuș-Țințadze și colegii săi au simțit că multe decizii cruciale sunt în așteptare, americanii - ca și francezii și germanii - dorind să aștepte să vadă cum decurge contraofensiva și să înceapă să stimuleze negocierile dacă aceasta se va dovedi ineficientă.

Ucraina a mai auzit astfel de sunete de oboseală occidentală și zgomot de fundal despre negocieri, înainte, când a existat teama de un impas toamna trecută. Dar a redus aceste îngrijorări la tăcere cu contraofensive extrem de eficiente în jurul Harkovului în nord și a Hersonului în sud. Iar Kievul va avea nevoie de și mai multe succes de data asta.