Rusia reprezenta o alianță periculoasă chiar și în Primul Război Mondial. Președintele Partidului Conservator, P. P. Carp, îi spunea Regelui Ferdinand I „Prefer România învinsă de Germania, decât victorioasă alături de Rusia“.

Primul Război Mondial

La 14 august 1916, noul rege, Ferdinand I, convoacă un Consiliu de Coroană pentru a le comunica oamenilor politici convocaţi decizia ca România să declare război Austro-Ungariei chiar a doua zi. Văzând cum regele este influenţat de prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu, Carp intră într-o gravă polemică.

După ce Regele Ferdinand i-a spus că „nu mai putem rămâne în neutralitate“, P.P.Carp i-a amintit că era un Hohenzollern. „Domnule Carp, ştiu că sunt un Hohenzollern, nu era nevoie să mi-o aminteşti dumneata. Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României n-aş ezita să adopt opiniile dumneavoastră; această soluţie ar fi fost cea mai uşoară pentru mine. Dar, scormonind adânc în conştiinţa mea, am ajuns cu durere la concuzia că interesele României nu merg alături de cele ale Austro-Ungariei şi, în consecinţă, cu cele ale Germaniei. Ar trebui să impun inimii mele tăcerea; aceasta n-a fost uşor; cu sufletul torturat am luat hotărârea de a-mi face datoria faţă de poporul român ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea că decizia din aceste zile este singura care concordă cu destinul ţării mele, România“, a spus în discursul memorabil regele, relatat de Istoricul militar Alesandru Duțu.

La rându-i, P.P. Carp a spus: „Sire, am trei fii, îi voi trimite pe toţi pe front, totuşi doresc înfrângerea armatei române, căci prefer România învinsă de Germania, decât victorioasă alături de Rusia“.

Ultima replică a avut-o I.I.C. Brătianu, care i s-a adresat lui P.P. Carp): ,,Atunci, i-aţi fiii înapoi şi dă-i în armata germană“.

Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România a ales să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”.

În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura.

În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, la 14/27 august 1916, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.