"Politician giurgiuvean, caut iubită": Un lider PMP a anunţat într-o conferinţă de presă că îşi doreşte "o iubită atrăgătoare şi inteligentă" - VIDEO

"Politician giurgiuvean, caut iubită": Un lider PMP a anunţat într-o conferinţă de presă că îşi doreşte "o iubită atrăgătoare şi inteligentă" - VIDEO

Liderul Partidului Mişcarea Populară Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, îşi caută iubită, el spunându-le jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă, că oamenii nu sunt făcuţi să fie singuri şi că idealul său este ca viitoarea iubită să lucreze în sistemul de justiţie, să fie atrăgătoare şi inteligentă.

Marius Bogdan Crăcea (Imagine: opiniagiurgiu.ro)

Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Mişcarea Populară Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că îşi caută iubită, în condiţiile în care alegerile locale se apropie şi trebuie să fie pregătit ”din toate punctele de vedere”.

”Anunţul meu pe scurt poate fi sintetizat astfel: politician giurgiuvean, caut iubită. Alegerile locale se apropie şi trebuie, chiar dacă nu sunt prima opţiune a partidului, să fiu pregătit din toate punctele de vedere. Oamenii nu sunt făcuţi să fie singuri, iar femeia spune multe despre bărbatul ei. Sper cu ajutorul presei să devin candidatul ideal pentru Primăria Giurgiu. Aş spune că viitoarea iubită ar fi ideal să lucreze în sistemul de justiţie, la judecătorie, tribunal, parchet, dar această condiţie ar fi prea restrictivă. Aşa încât criteriile de bază sunt să fie atrăgătoare şi inteligentă”, a afirmat Crăcea.

El le-a transmis femeilor ”interesate” că îl pot contacta pe Facebook sau îşi pot lăsa datele de contact la sediul partidului.

”Confruntarea politică ar putea să se complice dacă avem în vedere faptul că ceilalţi contracandidaţi sunt taţi de fete. Cele interesate mă pot contacta pe contul personal de Facebook sau îşi pot lăsa datele de contact la partid”, a adăugat Crăcea.

Întrebat de jurnalişti dacă vrea să se însoare, el a spus că zilele trecute a primit horoscopul pe 2016 şi scria că în acest an va avea succes în carieră şi se va căsători.

De altfel, Marius Bogdan Crăcea, în vârstă de 38 de ani, a postat pe Facebook mai multe articole apărute în presa locală în urma anunţului său din conferinţa de presă şi a primit numeroase comentarii, între care: ”Acum, dacă nu ţi-o ieşi treaba asta cu politica să nu te găseşti trist, însurătoarea nu văd cum ai s-o ratezi la atâta publicitate?! Mult succes!”

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”