Politica dusă de Putin ar putea duce la prăbușirea Rusiei (expert german)
Politica Kremlinului pune la încercare nu doar rezistența ordinii mondiale actuale, dar poate să conducă chiar la prăbușirea Rusiei, estimează istoricul german Gerd Koenen, într-un articol publicat în ziarul Zeit Online, citat luni de agenția de presă Unian.
În opinia expertului german, președintele rus Vladimir Putin și-ar dori să intre în istorie ca 'lider al Eurasiei' și cel care a reîntregit teritoriul Rusiei. În acest scop, el reînvie doctrina imperială, bazată, pe de o parte, pe 'doctrina Brejnev', când unor state mai mici, care intră în sfera de interese a Rusiei, le este refuzată suveranitatea deplină, așa cum este cazul Ucrainei și Republicii Moldova. Pe de altă parte, Putin face apel la grandoarea prerevoluționară a Imperiului țarist.
La un an de la anexarea Crimeii, Rusia lui Putin duce 'războaie agresive informaționale, între altele, mult mai perfide decât propaganda sovietică', care reușesc să influențeze opinia cetățeanului mediu german, pregătit să trateze cel puțin cu înțelegere faptul că Rusia luptă 'contra fascismului' în Ucraina. Moscova consideră că schimbarea de regim de la Kiev în iarna anului trecut a fost o lovitură de stat, taxându-i drept 'fasciști' pe noii lideri ucraineni, din cauza numărului mare de formațiuni naționaliste participante la mișcarea de contestare a președintelui prorus Viktor Ianukovici.
Nu doar germanii 'ar trebui să înțeleagă' Rusia, ci și rușii înșiși, dintre care majoritatea este orbită de ceva asemănător 'complexului de la Versailles', care a condus spre nazism Germania în anii 1930.
"Toate analogiile istorice directe sunt false", spune Gerd Koenen. Cu toate acestea, în opinia sa, se poate compara 'isteria germană din perioada dintre cele două războaie mondiale' cu ideile lui Putin despre ruși ca 'națiunea cea mai divizată din lume' și necesitatea salvării valorilor tradiționale ale 'lumii ruse' de amenințarea externă care ar veni dinspre Occident.
Rusia—un fel de 'emirat cu rachete strategice' — spre deosebire de URSS și de o altă putere mondială, China — 'nu dispune de o bază industrială civilă cu resurse tehnologice și științifice adecvate' și suferă de pe urma unei 'spirale demografice descendente', mai spune istoricul german, citat de agenția ucraineană de presă. AGERPRES