Afacerea INTRALOT-Loteria Română/Cum ia Ponta comisioane şi Ghiţă contracte, iar DNA-ul doarme/Guguştiuca de la Finanţe ar trebui să plece

Afacerea INTRALOT-Loteria Română/Cum ia Ponta comisioane şi Ghiţă contracte, iar DNA-ul doarme/Guguştiuca de la Finanţe ar trebui să plece

Toată lumea s-a lăsat prostită de varianta că Ponta le-a dat peste bot baronilor atunci când nu i-a consultat la numirea noilor miniştri din Guvern, după plecarea liberalilor. Iar propaganda a avut grijă să facă din această manevră a lui Năstăsel o demonstraţie de forţă. În realitate, cu mici excepţii, legate strict de imagine, schimbările operate de Ponta sunt mişcări calculate cu sânge rece de un grup mafiot care a prins gustul sumelor mari. Pentru că, la scurt timp după numirea în funcţie a noului ministru de finanţe, optica Guvernului Ponta despre firma INTRALOT, care aproape că a ruinat Loteria Română, diminuîndu-i drastic veniturile în ultimii 20 de ani, s-a schimbat fundamental. Ba, mai mult decât atât, pentru a elimina şi orice formă de rezistenţă şi un posibil martor care nu poate fi prostit în faţă, Ponta l-a eliminat din Ministerul Finanţelor pe celebrul Gheorghe Gherghina. Pe care l-a adăpostit la BNR. Guguştiuca de la Finanţe a semnat ca proasta un contract din care Ponta şi Ghiţă vor primi sume uriaşe. Probabil că o vor mătrăşi în curţnd. Şi-au făcut treaba cu ea.

Ce spunea Victor Ponta anul trecut, la televizor, despre INTRALOT:

 „De zece ani de zile, Loteria Română are un contract prin care profitul statului român este undeva în jur de 10 milioane de euro. Ori, prin procedurile pe care le-am declanşat – pentru că acel contract expiră acum, în două sau trei luni şi evident nu vreau să îl reînnoim –, prin procedurile pe care le-am pornit, cei care vor organiza jocurile tip loterie ­trebuie să aducă la bugetul statului cel puţin 75 de milioane de euro. Deci de la 10 la 75 de milioane... Firma grecească nu cred că va mai fi în continuare (...) Nu există nici o firmă din România atât de mare. Există firme internaţionale – primii trei-patru jucători pe plan mondial – ori, dorinţa mea şi sarcina trasată către cei din Consiliul de Administraţie este că nu mă interesează cine câştigă, mă interesează ca de la 10 milioane să câştigăm cel puţin 75 de milioane, ceea ce este fundamental’’, declara, în ianuarie 2013, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie televizată.

Ce s-a întâmplat după două luni

În martie 2013, în plin proces de alegere a noului manager, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a decis să-l demită pe Dan Ghiță și să-l numească șef la Loterie pe Adrian Mișu Manolache. Aparent fără nicio explicație, Ministerul Finanțelor Publice a renunțat la selecția managerului privat pentru Loterie.„Această procedură nu a fost anulată, ci doar amânată, din cauza unor inadvertenţe în derularea etapelor procedurale”, susține Ministerul Finanțelor.

După numirea lui Adrian Mișu Manolache la conducerea Loteriei, contractul vechi de 20 de ani cu grecii de la INTRALOT a fost prelungit automat. Ministerul de Finanțe se scuză și spune că nu avea o altă posibilitate.

„CN Loteria Română a prelungit, printr-un act adiţional, pentru o perioadă limitată de timp, contractul cu grupul de firme Intralot. În această perioadă, CNLR SA va face un studiu de piaţă, în vederea încheierii unui nou contract care să asigure cele mai avantajoase condiţii pentru companie”, explică reprezentanții ministerului.

Potrivit noului contract, statul român va plăti în continuare grupului INTRALOT 7,5% din încasările sale lunare pentru asigurarea întreținerii sistemului informatic al loteriei și furnizarea asistenței tehnice necesare.

Așadar, un contract care a produs statului român un prejudiciu de câteva sute de milioane de dolari și care nu a putut fi reziliat timp de opt ani a fost prelungit de bună voie de actualul președinte al Loteriei Române, cu aprobarea conducerii Ministerului Finanțelor Publice.

Ce se întâmplă în prezent

Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu, a semnat astăzi, 29 iunie, un ordin de ministru prin care mandatează reprezentanții statului în AGA a Companiei Naționale „Loteria Română” S.A. să împuternicească Consiliul de Administrație și conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participație, pentru operarea unui nou sistem loteristic.
Rezultatul negocierilor va fi supus spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor.
Contractul de operare sistemului loteristic va viza jocurile: 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S si servicii suport.
Ministrul Finanțelor Publice a semnat acest Ordin în condițiile în care ultimul act adițional la contractul cu firma Intralot SA expiră pe 30 iunie 2014.

Noul câştigător este tot INTRALOT

 De alegerea fimei s-a ocupat casa de avocatură Tucă, Zbârcea şi Asociaţii.

„Soluția cea mai avantajoasă pentru CNLR este reprezentată de încheierea unui contract de asociere în participație cu ofertantul câștigător. Din acest punct de vedere, luând în calcul premisele economice, reiese că oferta cea mai avantajoasă economic aparține Intralot", se arată într-un raport al firmei de avocatură

Ce trebuie să caute DNA

DNA nu trebuie să se chinuie prea tare. Trebuie doar să verifice de ce INTRALOT a devenit brusc preocupată de îmbunătăţirea performanţelor sale informatice. Firele sunt, ca de obicei, ascunse bine...


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

5 Foarte interesante amănunte