''ACOPERITA'', DEZVĂLUIRE de SENZAȚIE: Castelul privat din Elveția al magnatului energiei Bogdan Buzăianu a fost scos la vânzare pentru 7,4 milioane de euro în timpul anchetei DNA
Acoperita Sorina Matei face o dezvăluire senzațională despre omul de afaceri Bogdan Buzăianu, despre care DNA spune că i-a dat Elenei Udrea o şpagă de 5 milioane de dolari. Buzaianu este cunoscut fiind "cel mai deştept băiat din energia românească", primul proprietar al Energy Holding. Surse judiciare susţin că Udrea ar fi pretind şpaga pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu Hidroelectrica.
Sorina Matei anunţă, pe blogul personal, că Buzăianu şi-a scos la vânzare castelul din Elveţia, tocmai în timpul anchetei DNA. Exclusivistul castel din Elveția în care a domiciliat în ultimii ani Bogdan Nicolae Buzăianu a fost scos la vânzare de trei săptămâni, în regim de urgență, de importanta companie imobiliară elvețiană Direct Investment, așa cum o arată chiar datele publicate de companie.
Ce dezvăluie ''acoperita'' pe BLOGUL său
''Exclusivistul castel din Elveția în care a domiciliat în ultimii ani Bogdan Nicolae Buzăianu, magnatul pieței de energie românești, cunoscut și sub sintagma "cel mai deștept băiat din energie", a fost scos la vânzare de trei săptămâni, în regim de urgență, de importanta companie imobiliară elvețiană Direct Investment, așa cum o arată chiar datele publicate de companie.
Din Octombrie 2005, magnatul energiei, Bogdan Nicolae Buzăianu, și-a declarat în mod oficial domiciliul în Elveția, Fribourg, De Castellaweg 37, Schloss 3280 Greng, în capitala cantonului cu același nume, în micuța, cocheta și bogata localitate elvețiană de nord- est Greng cu doar 180 de locuitori, și ea aflată în regim de paradis fiscal.
Numai că fix la această adresă indicată de Bogdan Nicolae Buzăianu în multe documente ale firmelor sale cât și în acte oficiale ale statului român ( Fribourg, De Castellaweg 37 și/sau 51, Schloss 3280 Greng) se așterne unul din puținele castele private și prestigioase ale cantonului elvețian, Castelul Greng.
Castelul Greng, întins practic pe trei domenii impozante și foarte aproape de malul lacului Murten, are 1,3 hectare de parc, 19 camere separate într-o multitudine de corpuri de clădire, 690 de mp locuibili, fântâni ornamentale, labirint, templu în stil roman, capelă, piscine, iaz cu pești, are sursă proprie de apă, tavernă proprie și cramă, plajă privată pe malul lacului iar întregul domeniu al castelului este împrejmuit de ziduri înalte și opace fiind ferit din exterior de blitzurile de paparazzi. âPotrivit descrierilor precise ale specialiștilor imobiliari elvețieni, castelul are lifuri, apartamente, duplexuri, triplexuri, saune private, parchet, șeminee din marmură, spa și este singurul castel privat de aceste dimensiuni din Elveția, având o vechime de 230 de ani.
Castelul Greng unde a domiciliat în ultimii ani magnatul energiei românești, Bogdan Buzăianu, a fost construit în 1785 și a fost de-a lungul timpului reședința oficială a multor personalități cunoscute, cum ar fi celebra scriitoare elvețiană a secolului 19, Madame de Stael, gânditorul Benjamin Constant și chiar președintele Nestle, Emile Louis Roussy. În 1989, întreaga proprietate a intrat în renovare completă și tot de atunci a fost împărțită în condominii.
Castelul Greng a fost scos la vânzare, în regim de urgență, la sfârșitul lunii Septembrie a acestui an, prin intermediul companiei imobiliare elvețiane Direct Investment, de vânzători a căror identitate nu este cunoscută, la un preț minim de 7,4 milioane de euro și un preț de vânzare imediat de 7,68 milioane de euro. Acțiunea coincide cu ancheta de corupție declanșată de procurorii DNA în care apare și magnatul energiei românești, Bogdan Nicolae Buzăianu.
Datele regăsite în societățile anonime de tip offshore controlate și administrate de magnatul Buzăianu pe teritoriul Elveției, așa cum, de exemplu, este SI Valclair SA, companie ce se ocupă cu achiziționarea, vânzarea, gestionare și operarea de imobile, arată că încă din 5 Septembrie 2005, "cel mai deștept băiat din energie" își declara domiciliul în Fribourg, Greng, deși abia trei ani mai târziu avea să își declare în mod oficial rezidența și să renunțe definitiv la cetățenia română.
În 20 Februarie 2007, într-o emisiune în direct la TVR 1, numele lui Bogdan Nicolae Buzăianu, sub titulatura de "băiat deștept al energiei", apare pentru prima oară în public în disputa dintre președintele de la acea vreme, Traian Băsescu și fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu.
Traian Băsescu l-a acuzat public în emisiune pe Tăriceanu de legături cu "băieții deștepti din energie", i-a transmis să nu mai mintă, spunând că Alro Slatina este trimisă să-și ia energia necesară de la Energy Holding, firma patronată de Buzăianu, același Bogdan Buzăianu care este și reprezentantul firmei VA Tech Hydro, firmă cu care Călin Popescu Tăriceanu a încheiat în calitatea sa veche de ministru al Industriilor un contract dezastruis pentru modernizarea Porților de Fier. "Vă asigur că niciodată nu o să trec peste îndatoririle mele constituționale. Una dintre ele este să nu las firmele la cheremul unor mafii. Iar în energie avem o mafie. O știți de doi ani și nu faceți nimic", spunea atunci Traian Băsescu. Călin Popescu Tăriceanu a declarat și el în acea emisiune că Traian Băsescu ar fi intervenit în mod direct pentru Alro Slatina, cât și prin consilierul prezidențial de atunci, Theodor Stolojan ca firma să poată obțină energie foarte ieftină și a indicat spre Codruț Șereș care ar fi putut spune cum s-au desfășurat presiunile. Tot în acea zi, la Realitatea TV, Codruț Șereș a intervenit în direct și a declarat că în piața de enegie se zvonește că Alro ar fi dat 4 milioane de euro unui membru al administrației prezidențiale pentru a le susține interesele pe lângă președinte. ( Dublu click dispută publică).
Pe fondul acestor dezbateri publice, a discuțiilor despre Hidoelectrica, despre păguboasele privatizări din energie dar și pe fondul demarării unor anchete judiciare, după exect un an, pe 19 Februarie 2008, în singura lună cât a deținut interimar portofoliul Justiției în cabinetul Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, a semnat ordinul de ministru nr 445/C privind aprobarea cererilor de renunțare la cetățenia română ale unor persoane care au dobândit altă cetățenie "și care sunt curprinse în anexele 2, 3 și 5 care fac parte integrantă din prezentul ordin". Primul nume pe anexa 5 a ordinului semnat de Melescanu este chiar cel al lui Buzăianu Nicolae Bogdan, cu domiciliu actual ( 19 Februarie 2008) în Elveția, Fribourg, De Castellaweg 37, Schloss 3280 Greng, ultima rezidență fiind cea din România, București, sector 1.
Pe 19 Februarie 2008, magnatul Buzăianu avea deja cetățenie elvețiană.
Lui Bogdan Nicolae Buzăianu i s-a aprobat cererea de a renunța la cetățenia română, în ciuda opoziției vehemente a autorităților române de la acea vreme, în principal se pare chiar din partea serviciilor speciale, care au dat aviz negativ de specialitate și securitate, de respingere practic a solicitării magnatului Bogdan Buzăianu, de a nu i se permite renunțarea la cetățenia română și dobândirea unei alte cetățenii pe teritoriul altui stat, fapt nemaintâlnit până în prezent, spun surse din Ministerul Justiției. Aprobarea renunțării la cetățenia română ar fi îngreunat și tergiversat eventualele demersuri judiciare, chiar dacă un cetățean străin poate fi anchetat și judecat pe teritoriul statului pe care a săvârșit presupusele infracțiuni.
La acea vreme, Ministerul Public/ DIICOT intrumenta celebrul dosar al "Privatizălor Strategice"- Codruț Șereș, Zsolt Nagy, Stamen Stanchev, Vadim Benyatov, urmărirea penală începând pe 26 August 2008, după 7 luni după ce magnatului Buzăianu i s-a aprobat renunțarea la cetățenia română, cauza fiind soluționată în prezent cu condamnări definitive de închisoare cu executare atât pentru Codruț Șereș ( 4 ani și 8 luni) cât și pentru Zsolt Nagy ( 4 ani), ei fiind încarcerați din Ianuarie 2015.
Cu toate acestea, pe fondul domolirii disputei publice vehemente între fostul premier și fostul președinte pe subiectul energiei, ordinul a fost semnat de Teodor Meleșcanu, publicat în Monitorul Oficial al României, nr 143, cu tot cu cele cinci anexe, pe 26 Februarie 2008 și este în vigoare de la acea vreme.
Teodor Meleșcanu a stat în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu până pe 22 Decembrie 2008 ca ministru al Apărării Naționale, devenind ulterior ca și în trecut un ocupant de portofolii externe: director al Serviciului de Informații Externe, anul trecut, pentru doar 8 zile, ministru de externe al României, în prezent, consilier de stat guvernamental pe probleme de apărare și securitate al premierului Victor Ponta.
La doar 3 luni de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial și reușita descotorosirii de povara cetățeniei române, magnatul energiei Bogdan Nicolae Buzăianu a făcut o nouă mișcare, rămânând însă și cetățean elvețian.
Va urma :)''