Poliția turcă a arestat un proeminent om de afaceri pentru presupuse legături cu Gulen, inamicul lui Erdogan
Poliția turcă l-a arestat vineri pe proeminentul om de afaceri Memduh Boydak, directorul Boydak Holding, pentru o presupusă finanțare a organizației clericului exilat în SUA Fethullah Gulen, fost aliat și devenit ulterior dușman al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters. Potrivit agenției turce de presă Dogan, au fost reținuți, de asemenea, președintele holdingului, Haci Boydak, și doi membri ai consiliului de administrație, și poliția își continuă perchezițiile la sediul companiei, aflat în orașul turc Kayseri (centru).
Erdogan a declanșat o represiune împotriva lui Gulen, fost cândva un influent predicator și aliat al său, după ce poliția și procurori considerați ca simpatizanți al clericului au deschis o anchetă de corupție în cazul anturajului lui Erdogan în 2013.
Memduh Boydak a mai fost arestat în septembrie 2015, în cursul unei operațiuni ce i-a vizat pe susținătorii lui Gulen. La acea vreme, procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea de până la 34 de ani pentru Gulen, care s-a autoexilat din 1999 în statul american Pennsylvania.
Poliția a efectuat percheziții și la firme afiliate lui Gulen, inclusiv la grupul media Koza Ipek Holding și la Kaynak Holding, care este implicat în activitatea editorială.
Erdogan susține că Gulen dispune de ''o structură de stat paralelă'' în justiție, poliție, media și educație. Oficiali guvernamentali i-au acuzat anterior pe susținătorii lui Gulen că au legături cu militanții partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Gulen respinge astfel de legături și chiar el consideră PKK drept organizație teroristă.
AGERPRES