Poliția muntenegreană trage cu gaze lacrimogene în protestatari antiguvernamentali

Poliția muntenegreană trage cu gaze lacrimogene în protestatari antiguvernamentali

Poliția muntenegreană a utilizat gaze lacrimogene sâmbătă pentru a dispersa sute de protestatari antiguvernamentali în fața clădirii parlamentului din capitala Podgorica și presa locală a anunțat că mai multe persoane au suferit leziuni ușoare, informează Reuters.

Principalul bloc de opoziție din fosta republică iugoslavă, Frontul Democrat, a ridicat corturi în fața parlamentului în urmă cu 20 de zile cerând demisia prim-ministrului Milo Djukanovic, la putere de aproape 20 de ani fără întrerupere, și formarea unui guvern interimar în așteptarea unor noi alegeri.

Sâmbătă dimineață, poliția a strâns corturile pentru a debloca strada principală a orașului, fapt ce a determinat Frontul Democrat să cheme la proteste în timpul serii.

Demonstranții au aruncat cu sticle în poliție care a răspuns cu gaze lacrimogene, bătând unele persoane aflate în fața mulțimii, inclusiv liderul proeminent al opoziției Nebojsa Medojevic, a declarat un martor ocular pentru Reuters.

Poliția a refuzat să comenteze incidentul.

Criticii afirmă că mica țară de la Marea Adriatică cu 680.000 de locuitori este condusă ca un fief de o elită politică în mare parte neschimbată în ultimii 20 de ani, o descriere pe care guvernul o respinge.

Muntenegru este un candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și așteaptă de asemenea o invitație de a se alătura NATO spre sfârșitul acestui an.

Dar guvernele occidentale și grupurile pentru drepturile omului rămân îngrijorate de nivelul crimei organizate și al corupției, care au înflorit mai ales în timpul destrămării Iugoslaviei în anii 1990, amintește Reuters.

Muntenegru va organiza alegeri parlamentare anul viitor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?