Poliţia din Suedia autorizează o adunare în faţa ambasadei Irakului, la care va fi ars un exemplar al Coranului

Poliţia din Suedia autorizează o adunare în faţa ambasadei Irakului, la care va fi ars un exemplar al Coranului

Poliţia suedeză a autorizat pentru joi o mini-adunare în faţa ambasadei Irakului la Stockholm, la care organizatorul prevede să dea foc unui exemplar al Coranului şi drapelului irakian, au informat miercuri poliţia şi media locale, transmite France Presse, citată de Agerpres.

Două persoane urmează să fie prezente joi în faţa ambasadei între orele locale 13.00 şi 15.00 (11.00 şi 13.00 GMT), potrivit autorizaţiei consultate de AFP.

Organizatorul a anunţat că va da foc unui exemplar al Coranului.

Potrivit agenţiei de presă TT, este vorba despre aceeaşi persoană care a organizat un autodafe al cărţii sfinte a musulmanilor în faţa unei moschei din Stockholm, în iunie.

Poliţia subliniază că autorizaţia nu a fost acordată pentru o cerere oficială de a incendia texte religioase, ci pentru o adunare publică în virtutea dreptului la libertatea de adunare, garantat de Constituţie și că aceasta nu înseamnă aprobarea a ceea ce se întâmplă acolo, a subliniat un purtător de cuvânt.

Salwan Momika arde o copie a Coranului în fata unei moschei din Stockholm - iunie 2023. Foto EPA EFE

Salwan Momika arde o copie a Coranului în fata unei moschei din Stockholm - iunie 2023. Foto EPA EFE

O primă incendiere a Coranului a avut loc în ianuarie, comisă de extremistul de dreapta suedezo-danez Rasmus Paludan în ideea denunţării perspectivei unei aderări a Suediei la NATO şi negocierile cu Turcia.

Cincu luni mai târziu, pe 28 iunie, în ziua de Eid al-Adha, o sărbătoare celebrată de toţi musulmanii, un irakian refugiat în Suedia - acelaşi care organizează adunarea de joi - a ars câteva pagini din Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm.

Ce poate și ce nu poate face poliția suedeză

Controversatele evenimente au declanşat un val de condamnări în lumea musulmană.

Deși a denunţat în ianuarie şi iunie acţiuni „insultătoare” şi „islamofobe”, Guvernul suedez nu intenţionează să modifice legislaţia , mai liberală decât în alte ţări.

Poliţia poate însă refuza să autorizeze o manifestaţie dacă aceasta aduce atingere securităţii ţării sau prilejuieşte acţiuni sau afirmaţii care incită la ură rasială.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!