Poliția din Helsinki anchetează 15 cazuri de hărțuire sexuală în noaptea de Anul Nou

Poliția din Helsinki anchetează 15 cazuri de hărțuire sexuală în noaptea de Anul Nou

Poliția finlandeză anchetează 15 cazuri de agresiune sexuală comise în noaptea de Anul Nou în apropiere de centrul orașului Helsinki, unii dintre autori fiind solicitanți de azil, relatează Reuters. Un raport al poliției din capitala finlandeză arată că autoritățile au primit informații privind un viol, două tentative de viol și 12 cazuri de hărțuire sexuală comise, în zona centrală a orașului Helsinki, de mai multe grupuri de 10-20 de bărbați de naționalitate străină.

Unii dintre suspecții respectivi sunt solicitanți de azil.

'Indivizii din aceste grupuri au avut, foarte posibil, o tactică premeditată în care unii suspecți au încercuit victima și alții au comis activități ce au caracteristicile unei infracțiuni. În trei dintre cazuri, toți suspecții identificați sunt cu siguranță solicitanți de azil; în celelalte cazuri suspecții au trăsături de străini', a explicat ofițerul de poliție Jonna Turunen.

Anul trecut, circa 32.000 de solicitanți de azil au ajuns în Finlanda, majoritatea dintre ei fiind irakieni și somalezi, în creștere substanțială față de 3.600 de solicitanți de azil veniți în țara nordică în 2014.

Agresiunile de la Helsinki sunt similare celor înregistrate pe 31 decembrie noaptea în mai multe orașe germane, dar și în Elveția și Suedia.

Sute de femei au reclamat la poliție faptul că au fost agresate sexual și tâlhărite în noaptea de Anul Nou în apropierea principalei gări din Koln, de către bărbați, în mare majoritate de origine nord-africană. Atacuri similare, dar de amplitudine mai mică, au avut loc în noaptea de 31 decembrie și în alte orașe germane, precum Hamburg și Stuttgart.

Agresiunile de la Koln, Hamburg și Stuttgart au relansat dezbaterea internă din Germania despre politica Berlinului în domeniul imigrației, în contextul în care țara a primit anul trecut 1,1 milioane de imigranți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…