Poliția din Franța încearcă să afle ce a provocat moartea unui bărbat care a fost găsit înconjurat de jucării sexuale

Poliția din Franța încearcă să afle ce a provocat moartea unui bărbat care a fost găsit înconjurat de jucării sexuale

Poliția din Franța a declanșat o anchetă cu privire la moartea unui bărbat, după ce trupul său a fost descoperit înconjurat de jucării sexuale în casă.

Politie Franta FOTO Shutterstock

Poliția din Franța anchetează decesul unui manager la o companie de IT / Foto Arhivă

Pompierii au fost chemați la locuința bărbatului din din zona Courbevoie, din Paris și l-au găsit pe acesta dezbrăcat pe pat, cu o pungă de plastic pe cap și cu picioarele legate, relatează publicația Le Parisien .

Alerta a fost făcută după ce bărbatul în vârstă de 43 de ani, manager la o companie de IT, nu s-a mai prezentat la serviciu. Potrivit presei locale, criminaliștii nu au momentan nicio pistă în această anchetă. Nu există semne ale unei intrări prin efracție și nici urme că în apartament ar fi existat o luptă.

„Conform informațiilor noastre, ușa apartamentului, la sosirea serviciilor de urgență, era închisă, dar nu era încuiată”, a declarat o sursă din poliție pentru Le Parisien. „Pentru moment, nimic din acest caz nu indică faptul că a existat intervenția altei persoane”, a mai spus sursa.

Poliția a declanșat ancheta pe 26 august, iar în prezent sunt așteptate rezultatele autopsiei și cele ale testelor toxicologice.

„Conform constatărilor inițiale, corpul victimei nu prezenta urme de lovituri”, a declarat o sursă apropiată cazului pentru Le Parisien.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!