Poliţia Capitalei: Poliţistul de la Rutieră prins cu droguri la festivalul SAGA, suspendat din funcţie

Poliţia Capitalei: Poliţistul de la Rutieră prins cu droguri la festivalul SAGA, suspendat din funcţie

„La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 04.10, la finalul evenimentului public la care se face referire, un agent al firmei de securitate a semnalat prezenţa a două persoane, într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă, din material plastic, ce conţinea o substanţă de culoare albă, precum şi o sticluţă ce conţinea urme de substanţă lichidă, incoloră. Agentul de pază a solicitat sprijinul jandarmilor, pentru efectuarea de verificări, la faţa locului”, conform Poliţeiei Capitalei.

Potrivit susrei citate, una dintre cele două persoane, are calitatea de poliţist, acesta fiind pus la dispoziţia unităţii, însă în prezent raportul de serviciu al poliţistului este suspendat pentru efectuarea concediului de creştere a copilului. A fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

Ulterior, cazul a fost preluat de poliţiştii B.C.C.O. Bucureşti, pentru efectuarea de cercetări, conform competenţei.

De asemenea, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus verificări, cu privire la situaţia semnalată, prin structura de control intern. La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Poliţia Capitalei se delimitează de astfel de comportamente, care nu respectă etica şi deontologia profesională.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”