Podul Giurgiu-Ruse nu mai poate face față traficului crescut și este nevoie de un nou pod

Podul Giurgiu-Ruse nu mai poate face față traficului crescut și este nevoie de un nou pod

Traficul pe podul Giurgiu-Ruse s-a dublat comparativ cu anul trecut, iar podul nu mai face față traficului, astfel că este nevoie de un nou pod care să decongestioneze traficul, a fost concluzia la care au ajuns marți reprezentanții instituțiilor publice din România și Bulgaria care au avut o reuniune de lucru la Ruse, informează BTA.

În perioada ianuarie-august 2016, podul Giurgiu-Ruse a fost utilizat de 750.000-760.000 de vehicule în ambele sensuri de mers, iar în perioada similară a acestui an traficul a urcat la 1,370 milioane de vehicule.

Directorul executiv în cadrul Consiliului Județean Giurgiu, Nicu Mardale, și-a exprimat speranța că necesitatea unui nou pod peste Dunăre va fi luată în considerare de parlamentele celor două țări. Nicu Mardale a citat un studiu din 2014 potrivit căruia construcția unui nou pod peste Dunăre în regiunea Giurgiu-Ruse ar costa aproximativ 250 milioane de euro.

La rândul său, directorul Administrației locale a drumurilor publice din Ruse, Rostislav Stefanov, a apreciat că cea mai bună amplasare pentru un nou pod este la aproximativ trei kilometri est de orașul Ruse, în zona localității Marten. Responsabilul bulgar a precizat că acest punct a fost selectat și ca punct de plecare pentru viitoarea autostradă Ruse-Veliko Târnovo.

Oficialii români și bulgari prezenți la reuniunea de lucru au mai apreciat că o soluție pe termen scurt pentru decongestionarea traficului pe podul Giurgiu-Ruse este creșterea capacității punctelor de control de pe ambele maluri ale podului.

Podul peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse a fost inaugurat în 1954, iar ultima reparație capitală a fost efectuată în 1997.

În anul 2013 a fost inaugurat podul de la Calafat-Vidin, cel de al doilea pod de trecere peste Dunăre între România și Bulgaria.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”