Pocora: Toți liberalii, cu excepția lui Zlati, și-au retras semnăturile de pe proiectul pensiilor pentru parlamentari

Pocora: Toți liberalii, cu excepția lui Zlati, și-au retras semnăturile de pe proiectul pensiilor pentru parlamentari

Deputații și senatorii liberali, cu excepția lui Radu Zlati, și-au retras semnăturile de pe inițiativa legislativă privind pensiile speciale pentru parlamentari, a anunțat miercuri Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al grupului PNL din Cameră. "Sunt în măsură să vă comunic că, în ce privește inițiativa PSD privind pensiile speciale pentru parlamentari, deputații și senatorii grupului PNL și-au retras semnăturile de pe acest proiect de lege. A mai rămas un singur semnatar din partea noastră, restul fiind 180 de la PSD, 60 de la celelalte grupuri parlamentare. Cel care nu și-a retras semnătura este colegul nostru Radu Zlati. Este o opțiune personală a dumnealui, mi-a argumentat că are o serie de amendamente la proiect și în funcție de admiterea sau nu a acestora va fi și votul său, pentru sau împotrivă", a declarat Pocora la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că decizia PNL a fost de a nu susține acest proiect și de a vota împotrivă, iar partidul va fi cel care va analiza și va decide, după vot, dacă deputatul Radu Zlati va fi sancționat sau nu.

"Colegii noștri care au semnat inițial au spus că au fost puși în fața acestei inițiative legislative, mulți nici nu au știut exact textul când au semnat, au fost cazuri particulare. Aș vrea să spună și domnul Victor Ponta, președintele PSD, primul-ministru și deputatul, cum se poziționează față de această inițiativă a 180 de parlamentari. Mai mult, domnul Ponta spunea că nu este deputat, doar că îi amintesc că este deputat la al treilea mandat și, conform inițiativei legislative a colegilor săi din PSD, ar urma să beneficieze de o pensie undeva la 1000 de euro. Să ne spună cum va vota", a afirmat Pocora. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”