Pocora: Ponta şi PSD iau în serios doar amnistierea penalilor, restul e praf în ochi electoral

Pocora: Ponta şi PSD iau în serios doar amnistierea penalilor, restul e praf în ochi electoral

Deputatul PNL Cristina Pocora a declarat, marţi, că majoritatea PSD şi premierul Victor Ponta iau în serios doar ”amnistierea penalilor”, precizând că alte măsuri cu aceeaşi denumire sunt ”praf în ochi electoral” şi rămâne de văzut dacă legile promovate vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Cristina Pocora (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Pocora a fost întrebată cum vede amnistierea tuturor bugetarilor, aprobată luni de Senat, şi dacă parlamentarii liberali vor vota în favoarea acesteia în Camera Deputaţilor, for decizional.

”În politica guvernamentală a domnului Ponta cuvântul amnistie e de bază, adică e politica ce îl defineşte, să dăm amnistie la toată lumea. Din punctul meu de vedere, Ponta şi PSD promit că dau, în această perioadă veţi vedea, vor promite că dau de toate, din vorbe. Dau din gură. Vom vedea dacă aceste legi într-adevăr sunt adoptate de majoritatea PSD şi în Camera Deputaţilor, acel lucru s-a întâmplat în prima cameră sesizată, şi anume în Senat, apoi dacă sunt publicate în Monitorul Oficial. Am văzut ce cale lungă e, adopţi săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă, adică e urgent, urgent, dar nu s-a publicat în Monitorul Oficial. Vom vedea când poate să intre în vigoare. Eu sunt absolut sigură că singura amnistie pe care Victor Ponta şi PSD o iau în serios şi se pregătesc să o dea este amnistia prietenilor lor penali. Alte amnistii sunt doar praf în ochi, electoral”, a declarat deputatul PNL.

Plenul Senatului a extins, luni seară, amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri