Poate nu știați, dar magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25 la sută și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani/Au pus poprire pe mașinile de serviciu/Cer recalcularea pensiilor speciale
Parchetul general a răspuns unei solicitări a g4media.ro și a comunicat că, în acest moment, nu a fost finalizată procedura de calcul a impactului bugetar pe care îl are asupra bugetului parchetelor decizia de majorare cu 25 la sută a salariilor personalului din procuratură, retroactiv cu data de 7 decembrie 2018, potrivit unui răspuns al Ministerului Public (Parchetului general) la solicitarea G4media.ro.
G4media.ro a întrebat și Înalta Curte de Casație și Justiție care este impactul bugetar al deciziei de majorare cu 25 % a salariilor din instanțe, însă – până în acest moment – ÎCCJ nu a răspuns încă solicitării formulate în baza legii 544/2001.
Potriviti noilor legi ale justiției din toamna anului trecut, ÎCCJ și Parchetul ÎCCJ sunt ordonatori principali de credite și gestionează bugetele instanțelor, respectiv parchetelor.
Deciziile de creștere a veniturilor vin pe fondul încercărilor guvernului de a adopta măsuri de austeritate prin care să acopere un deficit suplimentar la buget estimat la 20 de miliarde de lei în acest an.
Vezi răspunsul Parchetului General pentru G4media.ro aici.
Cum s-a ajuns la majorarea salariilor din justiție cu 25 % pe ultimii 5 ani
Parchetul General a explicat în răspunsul pentru G4media.ro că există mai multe hotărâri judecătorești definitive emise de Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că personalul din justiție (judecători, procurori, magistrați asimilați, grefieri, consilieri de probațiune, etc) beneficiează de un indice de salarizare (valoare de referință sectorială – VRS) de 605,225 lei, nu de 484,18 lei cum s-a stabilit prin legea salarizării unitare din 2017.
Instanțele au ajuns la concluzia că ”dreptul la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei exista în patrimoniul personalului în iunie 2017”, prin urmare nu putea fi plafonat la valoarea de 484,18 lei de legea salarizării unitare din 2017, ”astfel încât acesta se impune a fi menținut în continuare, fără a fi afectat de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personaluui plătit din fonduri publice”, potrivit răspunului PG pentru G4media.ro.
Angajații din parchete au pus poprire pe mașinile de serviciu
Reprezentanții Parchetului general spun că ”la data de 12.04.2023, la nivelul Ministerului Public erau înregistrate 605 hotărâri judecătorești având ca obiect obligarea ordonatorului principal de credite la acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, fiecare astfel de hotărâre vizând mai mulți reclamanți. De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casașie și Justiție a făcut obiectul a 236 de popriri și a 600 de executări silite, vizând atât conturile instituției, cât și bunurile mobile aflate în proprietate, cum sunt autoturismele de serviciu, aspecte care au generat blocaje în activitatea mai multor parchete”, arată Parchetul general în răspunsul pentru G4media.ro.
Prin urmare – explică PG – procurorul general al României Alex Florența a fost nevoit să semneze ordinul prin care ”salarizarea să se realizeze prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 7 decembie 2018, precum și la plata diferențelor salariale după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public”.
Semnalul a fost dat de șefa ÎCCJ Corina Corbu care, pe 29 martie 2023, a semnat ordinul nr. 105/2003 prin care a dispus majorarea salariilor de la Înalta Curte prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Apoi, pe 12 aprilie 2023, șefa ÎCCJ a semnat și ordinul 959/I prin care a dispus majorarea cu 25 la sută a salariilor din restul instanțelor începând cu data de 1 ianuarie 2018.
La ce salarii s-a ajuns: un stagiar – 7000 de lei net, un președinte de Curte de apel – 23.000 de lei net
Potrivit anexelor ordinului șefei ÎCCJ cu grilele de salarizare, salariul unui judecător stagiar începe de la 7000 de lei net, iar un președinte de Curte de apel cu vechime de peste 20 de ani în magistratură ajunge la aproape 23.000 de lei net. ”Am câștigat 3.000-4.000 de lei la salariu”, a explicat un procuror pentru G4media.ro.
Zeci de mii de euro restanțe salariale pentru fiecare magistrat
Majorarea cu 25 % se aplică retroactic de la 1 ianuarie 2018 pentru personalul din instanțe și de la 7 decembrie 2018 pentru personalul din parchete. Prin urmare, judecătorii și procurorii trebuie să primească diferențele salariale pentru ultimii 5 ani ceea ce duce la câteva zeci de mii de euro pentru fiecare magistrat.
Au solicitat recalcularea pensiei speciale
Potrivit unor surse judiciare, magistrații care au ieșit la pensie în ultimii 5 ani au început deja să solicite adeverințe cu noua salarizare pentru recalcularea pensiei de serviciu. Potrivit actualei legi, magistrații beneficiază de pensie specială de 80 % din ultimul salariu brut ceea ce duce, în unele cazuri, la o pensie netă mai mare ca salariu net.
În total, în România sunt 7.400 de posturi de procuror și judecător. Doar 5.700 sunt ocupate, restul de 1.700 sunt vacante. Li se adaugă alte câteva mii de angajați (magistrați asimilați, grefieri consilieri de probațiune, polițiști judiciariști, specialiști, etc) din instanțe și parchete cuprinși în familia ocupațională „Justiție”.