Poate fi Pământul smuls din Sistemul Solar de o altă stea?
Universul este un loc periculos, iar viaţa de pe Pământ şi de pe orice altă planetă se confruntă cu numeroase ameninţări existenţiale. Printre aceste ameninţări se numără şi posibilitatea ca o planetă să fie smulsă cu totul din sistemul solar din care face parte. O echipă de cercetători a făcut calculele şi a ajuns la concluzia că Pământul este "aproape" în siguranţă în faţa unui astfel de scenariu, conform unui material publicat miercuri de Space.com.
O lovitură rapidă
Gravitaţia, forţa care guvernează universul corpurilor mari, poate menţine o planetă, aşa ca Pământul, pe orbită, la distanţa perfectă faţă de Soare pentru ca viaţa să poată crea ecosisteme complexe la suprafaţa planetei. Aceeaşi gravitaţie, însă, poate smulge Pământul de pe orbita Soarelui şi-l poate arunca în spaţiul interstelar, condamnat să-şi găsească o orbită în jurul centrului galactic şi să traverseze singur, pentru totdeauna, pustiul îngheţat al spaţiului interstelar, după ce toate formele de viaţă terestre au fost condamnate inexorabil la dispariţie.
Gravitaţia poate juca astfel de feste pentru că este o forţă extrem de complexă. Atunci când este vorba de doar două obiecte - spre exemplu o stea masivă şi o singură planetă - matematica gravitaţiei este uşor de calculat. Odată ce o planetă se poziţionează pe o orbită stabilă, va rămâne pe acea orbită timp de miliarde şi miliarde de ani, fără nici cea mai mică deviaţie, ca un ceasornic cosmic perfect. Ce se întâmplă însă dacă introducem în această ecuaţie a armoniei perfecte un al treilea corp? Răspunsul scurt este haos!
Una dintre cele mai grele probleme cu care s-au confruntat astronomii din toate timpurile, şi cu care însă se confruntă şi astronomii contemporani, este încercarea de a preconiza mişcarea a trei corpuri care interacţionează între ele prin gravitaţie. Dificultatea acestei probleme este că, în cazul unui sistem format din trei corpuri cosmice, orice mică deviaţie sau schimbare poate conduce la modificări extreme într-un interval de timp foarte scurt.
Cu alte cuvinte, un sistem care poate părea liniştit, ordonat şi previzibil într-un moment - cum ar fi faptul că Pământul orbitează Soarele de miliarde de ani - poate deveni periculos de instabil în momentul imediat următor.
Din fericire, în Sistemul Solar, orbitele planetelor mari sunt stabile, iar planetele aflate în imediata vecinătate a Pământului sunt relativ mici şi, deşi influenţează orbita Pământului în manieră subtilă, nu o pot destabiliza. Lucrurile vor continua ca şi până acum, Pământul însoţind Soarele în drumul său în jurul centrului galactic, cu excepţia unui singur caz: dacă un alt obiect cosmic extrem de masiv, cum ar fi o stea rătăcitoare, s-ar apropia prea mult de Soare.
Zona de pericol
Însă câteodată, stelele din apropierea relativă a Soarelui se apropie mai mult de Sistemul Solar, iar dacă o astfel de stea ajunge prea aproape, lucrurile pot lua o întorsătură tragică pentru Pământ. Atunci când Pământul şi steaua respectivă sunt relativ aproape, planeta noastră poate primi un mic imbold energetic de la steaua respectivă, ca şi când ar fi tras de o lesă invizibilă spre vizitatorul cosmic. Dacă acest lucru se întâmplă ani la rând, Pământul poate acumula această energie şi poate începe să-şi părăsească orbita, îndepărtându-se încet faţă de Soare, ieşind în cele din urmă din aşa-numita "zonă de aur" (distanţa potrivită faţă de Soare pentru ca apa să poată rămâne lichidă la suprafaţa Pământului).
Dacă impulsul gravitaţional primit de la steaua străină este suficient de puternic şi suficient de frecvent, Pământul ar putea dobândi suficientă energie pentru a atinge viteza necesară desprinderii complete de pe orbita circumsolară şi ar părăsi Sistemul Solar.
Este evident că, în cazul Pământului, acest scenariu nu s-a produs în ultimii 4 miliarde de ani, dar el se poate produce oricând în viitor. Recent, doi astronomi au făcut calculele necesare şi au postat în arhiva ştiinţifică arXiv un material despre efectul asupra Pământului pe care l-ar avea o stea care ar trece prin apropierea Soarelui.
Ei au examinat toate posibilele scenarii: stele de diferite mase care se apropie din unghiuri diferite faţă de planul Sistemului Solar şi cu viteze diferite, pentru a afla cum ar trebui să fie o stea care ar putea să ne răpească din zona de aur din jurul Soarelui.
În general, cu cât o stea trece mai rapid prin vecinătatea Sistemului Solar, cu atât există un risc mai mic pentru planeta noastră. Practic, un astfel de vizitator rapid nu ar avea timp suficient pentru a exercita influenţa gravitaţională necesară scoaterii Pământului de pe orbită. Astfel, dacă steaua intrusă se deplasează cel puţin la fel de repede ca Pământul pe orbita sa circumsolară (106.000 km/h), atunci ar trebui să se apropie de Soare până în zona orbitei lui Jupiter pentru a avea o şansă să smulgă Pământul de pe orbita sa. În caz contrar, influenţa sa gravitaţională ar putea distruge civilizaţia de pe Pământ prin ridicarea extremă a nivelului mărilor şi oceanelor, însă Terra ar rămâne pe orbita stabilă pe care se află.
În cazul unei stele care se deplasează încet, Pământul ar avea mari probleme în a-şi menţine orbita stabilă în jurul Soarelui. În plus, o astfel de stea nici nu trebuie să pătrundă adânc în Sistemul Solar. Simpla ei trecere pe la periferie ar putea provoca smulgerea Pământului de pe orbită.
Cei mai importanţi factori vor fi masa stelei şi unghiul ei de impact. Dacă steaua trece de-a lungul planului Sistemului Solar, atunci prezintă un risc crescut de a se apropia suficient de mult pentru a destabiliza orbita Pământului. Dacă o astfel de stea se apropie de Pământ până la de două ori distanţa dintre Pământ şi Soare (2 unităţi astronomice - aproximativ 300 de milioane de kilometri), atunci soarta planetei noastre ar fi pecetluită, indiferent de acţiunea altor factori.
Supravieţuitori
Cercetătorii au aplicat apoi rezultatele obţinute la vecinătatea noastră galactică, folosind cunoştinţele pe care le avem despre poziţiile, masele şi vitezele stelelor din apropierea relativă a Soarelui. Ei au ajuns la concluzia că, în cei peste 4 miliarde de ani de existenţă a Pământului, planeta noastră s-a confruntat cu un risc de doar 1/15.000 de a avea orbita destabilizată.
Acest lucru se datorează faptului că Sistemul Solar se află la marginea unuia dintre braţele Căii Lactee, la mare distanţă de nucleul galactic unde se află o gaură neagră supermasivă, Sagittarius A (aproximativ 4 milioane de mase solare) şi o concentraţie foarte mare de stele. Dacă Sistemul Solar ar fi fost poziţionat în zona nucleului Căii Lactee, atunci riscul ca Pământul să fie smuls de pe orbită ar fi fost de 160 de ori mai mare. AGERPRES
