Bogdan Iancu, doctor în drept constituțional și conferențiar la Universitatea București, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cât de real e riscul ca România să părăsească UE și NATO. Iancu a abordat și alte teme de interes, precum renumărarea voturilor și corupția din țară.

- Adevărul: Numeroși români se tem că România ar putea forța un exit din UE și NATO, în cazul în care alegerile ar fi câștigate de Călin Georgescu . În ce măsură ar putea cu adevărat să facă acest lucru, din punct de vedere constituțional?

Bogdan Iancu: Ratificarea acestor tratate se face printr-o procedură specială, cu votul a două treimi din membrii Parlamentului României, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Pe cale de consecință, denunțarea tratatelor tot așa se face. În ipoteza că două treimi dintre parlamentarii României ar vota astfel și că în control preventiv CCR, sesizată, ar achiesa, e posibil. Într-o astfel de ipoteză, din fericire puțin probabilă, orice e posibil.

Presupunând că într-adevăr acesta este obiectivul lui Georgescu, dar de cealaltă parte am fi un parlament dominat de partidele pro-occidentale, ce posibilități ar mai avea?

Președintele nu are astfel de atribuții.

„Ce se întâmplă când regula e încălcată chiar de instanță?”

Un alt subiect care îi ține pe români cu sufletul la gură este cel al renumărării voturilor. Cum vedeți decizia fără precedent a Curții Constituționale și în ce măsură este justificată?

Este o decizie fără precedent, ca și cea care probabil a cauzat această situație, decizia în „cauza Șoșoacă”. Ne uităm cu toții mirați la ce se întâmplă, cam ca cetățeanul turmentat al lui Caragiale (judecătorii par și ei ușor inebriați, judecând roadele muncii lor recente). Neurmând precedente, CCR și-a creat și ne-a creat această situație fără precedent.

Un celebru judecător al Curții Supreme a SUA, Oliver Wendell Holmes, spunea: „Dreptul este o predicție a hotărârilor instanțelor, din perspectiva omului rău.” (cu alte cuvinte, din perspectiva celui care e predispus să încalce regulile). Ce se întâmplă când regula e încălcată chiar de către instanță?

„Nicio regulă nu operează într-un context mult prea vitreg”

Există unele soluții de modificare a Constituției României, în așa fel încât pe viitor să nu mai existe riscul ca unii dintre viitori aleși să ia măsuri ce nu corespunde neapărat intereselor naționale ale României?

Dreptul, deci cu atât mai mult dreptul constituțional, are limite de context. Constituția României este rigidă, greu de revizuit. O revizuire presupune două treimi în ambele camere, eventual trei pătrimi în ședință comună și referendum, plus controlul efectuat de CCR asupra propunerii și respectiv legii.

Ce mă întrebați privește în concret posibilitatea ca CCR să declare partide politice neconstituționale (Art. 146 lit. k). Având în vedere felul în care CCR a operat până acum cu instrumentele „democrației militante”, e poate preferabil să ne punem speranțele în alte locuri, poate în context mai degrabă decât în reguli. Nicio regulă nu operează într-un context mult prea vitreg, a se vedea Constituția de la Weimar, o constituție destul de bună în abstract sau cel puțin nu foarte proastă pentru vremurile ei.

Citim fel de fel de idei năstrușnice. Un coleg, nu în mod necesar unul neinstruit, considera deunăzi că ar trebui invalidată candidatura dlui Georgescu (în continuarea invalidării candidaturii dnei. Șoșoacă) și dacă ar câștiga în turul doi. Un politician acum de vârf într-un partid mai degrabă respectabil scria cu niște ani în urmă („își asuma”, cum frumos se zice azi) că ar trebui să revenim la votul cenzitar (ca în secolul XIX) sau să adoptăm votul multiplu (ca în Belgia, în 1893). Poate că ar trebui investite mai multe eforturi în sănătate, infrastructură, proceduri meritocratice de selecție și nu în ultimul rând în educație (pornind în primul rând de la educația elitelor intelectuale, politice, academice, așa cum ne sunt ele).

E împotriva anulării primul tur al alegerilor

Dat fiind tot acest scandal interminabil legat de primul tur al alegerilor, considerați că ar trebui anulate și reluate cu primul tur?

Eu nu văd de ce ar trebui anulat, nu văd ce ar trebui renumărat, în condițiile în care nimeni dintre candidații reali nu a contestat rezultatele. Curtea ne va lumina, într-un orizont în care doctrina clasică a dreptului constituțional românesc sau comparat nu ne mai e de foarte mult folos.

Când considerați că ar trebui organizate cele două tururi de alegeri prezidențiale, desigur, dacă se va decide că ele trebuie reluate?

Ideal era ca ele să își fi urmat cursul. Nu putem ști acum.

S-a vorbit și despre declararea stării de urgență...

Starea de urgență a fost potrivită pentru pandemie. Prostia, disfuncționalitățile instituționale sunt o formă de pandemie, dar acesta nu este un remediu, ci o cronicizare a bolii. Cei care creează dezastre nu trebuie să primească instrumente excepționale pentru a le gestiona efectele.

Cine are dreptate?

Recent, Laura Codruța Kovesi a declarat public că România se situează printre primele trei cele mai bune sisteme judiciare din Europa. Pe de altă parte, mai mulți magistrați o contrazic, iar unii spun că nu trebuia ridicat MCV-ul României și că noul raport pentru 2024 nu reflectă corect situația din România, însă mai mult, o asociație de procurori a dat în judecată Comisia Europeană și a solicitat oficial anularea deciziei prin care MCV-ul a fost închis definitiv. Cine ar dreptate?

Observați cum niciunul din clișeele cu care a fost instrumentalizat brutal, primitiv spațiul public românesc nu este validat de actualul context. Să luăm clișeul diasporei, un slogan care ne bântuie imaginarul elitist de multă vreme. E adevărat că diaspora votează 98% cu dreapta, ceea ce oricum e nesănătos (e ușor să votezi pur ideologic când nu suporți consecințele votului). Cu ce tip de dreapta votează diaspora preponderent atunci când i se oferă posibilitatea știam deja de la așa-numitul referendum pentru familie. Nu aflăm subit acum.

Un alt slogan repetat ad nauseam a fost cel civilizator-provincial, puțin auto-orientalizant, în care Sudul „balcanic” și Estul „rusesc” (”Regatul oriental”) difereau de Transilvania „vestică”, „austro-ungară” și de lux democratic. Vedem cum a votat preponderent Sibiul, județul în care găseam idealul Românei acum zece ani („Să facem România ca Sibiul.”). Poate e momentul să judecăm echilibrat, într-un orizont dincolo de clișee. Sunt oricum clișeele unei perioade deja trecute, nu trecem același râu din nou. Când e război atomic, nu mergi cu șalupa și gumarii de la inundațiile de acum cinci ani.

Doamna Koevesi pare să fi înțeles aceste lucruri și noi realități, din perspectiva distanței și neimplicării directe. Vă las pe dumneavoastră și pe cititori să judecați dacă, într-un context agresiv suveranist cu priză la public, reintroducerea MCV, presupunând prin absurd că această stranie idee s-ar pune în mod serios pe tapet, ar duce la rezultate bune pentru noi. Mai concret, indicele CPI a crescut sau (din 2022) a stagnat. Cu alte cuvinte, în mod paradoxal, după toți indicatorii, România e mai puțin coruptă acum decât în timpul MCV-ului. https://www.transparency.org/en/cpi/2023/index/rou

Suntem mai puțin corupți, dar mai aplecați spre a vota partide ultranaționaliste. Există o legătură între campaniile anticorupție și ceea ce vedem în prezent?

Și mai concret, campaniile anticorupție sunt urmate întotdeauna de reculul populismului antisistem (Brazilia, Italia, Peru etc.). Ce vedem acum e parțial o urmare a corupției, dar și a anticorupției. Normal e să ne dorim și să încercăm să construim un echilibru liberal, patriotic și pro-european, în contextul acesta, de acum. Patriotismul nostru e oricum în mod tradițional și în forma lui cea mai bună (de la pașoptiști citire) pro-european și echilibrat.

Cine e Bogdan Iancu

Bogdan Iancu conferențiar universitar, Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Deține o licență în drept, la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași (1996), un masterat în drept constituțional comparat (1997, CEU) și un doctorat în drept, cu specializarea drept constituțional comparat (2006, summa cum laude, la Universitatea Central Europeană, echivalat în România în 2007). A efectuat stagii de cercetare la facultățile de drept ale Universității din Toronto (2000), Universității Yale (2001), Universității McGill (2002-2004). A fost lector asociat între 2002-2004 la McGill și Université de Montréal, predând cursuri de teoria generală a dreptului și drept constituțional american. Bursier al Fundației Alexander von Humboldt la Zentrum für Europäische Rechtspolitik, Facultatea de drept, Universitatea din Bremen și la Facultatea de drept, Humboldt Universität zu Berlin (2008-2010) și la Institutul Max Planck de Drept Public International si Comparat (2021). Are numeroase publicații pe teme de drept constituțional românesc și comparat în țară (la editurile Hamangiu, Universul Juridic, Polirom, Humanitas) și în străinătate (la editurile Eleven International Publishing, Springer, T.M.C. Asser, Routledge, Vittorio Klostermann, Hart Publishing, Oxford University Press, Cambridge University Press).