PNL vrea acordarea voucherelor sociale și în 2023
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat că va propune în Coaliție ca măsura voucherelor sociale, de 50 de euro la două luni, să fie extinsă și pentru 2023.
PNL vrea extinderea programului voucherelor sociale FOTO Inquam Photos
Anunțul referitor la voucherele sociale a venit de la Nicolae Ciucă, premier și președinte al PNL, după o ședință de Birou Executiv a conducerii liberale.
„Au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul PNL, măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprijinul persoanelor și familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor fi asigurate până în 2027 și am discutat la nivelul partidului decizia de a susține continuarea programului de asigurare a voucherului de 50 de euro la două luni de zile (...) Aceste vouchere de 50 de euro vrem să fie asigurate și anul viitor”, a subliniat premierul, care a spus că măsura ar putea fi aplicată în prima parte a anului, apoi să fie o nouă analiză dacă vor continua cu ea.
Mai precis, e vorba de voucherele de 50 de euro la două luni, bani care intră pe cardurile persoanelor cu venituri reduse, pentru a-și lua alimente de bază.
Ulterior, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a venit cu precizări pe tema măsurii. „Vestea cea bună e că această măsură se suține a fi extinsă până la 1 iulie 2023. În funcție de situația execuției bugetare, după primul semestru al anului 2023, se va analiza posibilitatea ca măsura să fie continuată”, a punctat Marcel Boloș.
Banii europeni, o prioritate
Președintele PNL a vorbit și de importanța banilor europeni pentru România, fiind discutată în ședință creșterea ratei de absobție. „Am atins pragul de absorbție de 9,5 miliarde de euro, bani deja intrați în țară (...) De aceea spuneam săptămâna trecută, în ședința de Guvern. că au intrat în țară 15 miliarde de euro, 9,5 miliarde pe PNRR și fonduri de coeziune, iar 5,5 miliarde de euro, investiții străine directe”, a afirmat Nicolae Ciucă.
„Am discutat PNRR, care e axul principal pentru atragerea de fonduri europene și care urmează sî aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026, și am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat cererea de plată. 2,6 miliarde urmează să intre în țară”, a continuat președintele PNL.
Sătpmâna trecută, Nicolae Ciucă anunța că guvernul pregătește pentru această toamnă „transmiterea cele de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an, mai exact îndeplinirea a 51 de noi jaloane/ținte”.
„Monitorizăm cu atenție tot ce ne-am asumat la nivel guvernamental prin acest mecanism european de finanțare pentru ca România să beneficieze de aproape 30 de miliarde de euro. Am semnat deja contracte de finanțare pentru construcția de creșe, renovarea unor obiective sociale importante sau construcția altora noi, performante energetic, pentru realizarea de locuințe destinate tinerilor specialiști din sănătate și învățământ, pentru mobilitate urbană verde și dezvoltarea durabilă a localităților. Autostrada Moldova, proiect așteptat de mulți ani, are perspective certe de finanțare din PNRR după ce contractul a fost, de asemenea, semnat” , a precizat premierul.