PNL și PMP au votat împotriva prelungirii activității Comisiei de anchetă cu privire la alegerile din 2009

PNL și PMP au votat împotriva prelungirii activității Comisiei de anchetă cu privire la alegerile din 2009

Prelungirea activității Comisiei de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 a stârnit dezbateri prelungite în plenul reunit al Parlamentului, reprezentanții PNL și PMP declarându-se împotrivă.

Liderul deputaților PNL Raluca Turcan a declarat în cadrul dezbaterilor că această comisie de anchetă este 'o fumigenă' pentru a distrage atenția opiniei publice de la lucruri importante.

"PNL nu susține prelungirea termenului de funcționare a acestei pseudo comisii de anchetă. Parchetul General a clasat acest dosar, alegerile au fost încheiate, au produs efect, au fost validate de Curtea Constituțională. Am spus de la bun început că această comisie de anchetă nu are niciun fel de necesitate și este doar o fumigenă pentru a mai distrage atenția opiniei publice de la lucruri importante. Mă uit la colegii care în momentul de față au majoritatea parlamentară. România a trecut în ultimele două săptămâni printr-o criză total nejustificată. Un guvern PSD a fost dat jos de o majoritate PSD, au avut loc niște răfuieli politice prin instituții ale statului. Această comisie de anchetă continuă această logică politică prin care prin instituția Parlamentului practic se urmăresc diverse răfuieli politice fără niciun rezultat", a spus Turcan.

Deputatul UDMR Marton Arpad a menționat la rândul său că activitatea Parlamentului și cea a Ministerului Public reprezintă două lucruri distincte.

"Nu am venit aici ca să susțin sau combat această hotărâre, propunerea de a avea un alt termen de lucru. Activitatea Parlamentului României, conform deciziei Curții Constituționale, nu poate fi legată de niciun fel de acțiune a Ministerului Public, deci nici oprită și nici dacă Ministerul Public a clasat o problemă nu trebuie atunci oprită când ea clasează. Urmărirea penală este o treabă independentă, paralelă cu activitatea parlamentară, iar activitatea parlamentară nu se supune unor astfel de acțiuni din justiție. Sunt două lucruri distincte, două puteri distincte, fiecare are rolul ei", a arătat Marton Arpad.

Liderul senatorilor PSD Mihai Fifor a declarat că Raluca Turcan a ținut o pledoarie împotriva democrației unui stat.

"Îi amintesc doamnei Turcan că activitatea unei comisii parlamentare de anchetă este un lucru perfect legal, un lucru pe care îl întâlnim în Regulamentele Camerei și Senatului, un lucru ce nu face altceva decât să vină și să facă lumină într-o anume speță. Regret că cei doi colegi pe care îi aveți în această comisie au uitat să vă informeze ce se discută la comisie, poate în felul acesta ați fi aflat că la această comisie se depun mărturii extrem de interesante și extrem de importante pentru a face lumină într-un caz, zic eu, interesant cel puțin din istoria recentă a României. Legătura pe care o faceți cu ancheta penală este falsă. De la început această comisie a avut cu totul alte obiective. Înțeleg încrâncenarea cu care vă opuneți ca această comisie să și desfășoare în continuare lucrările. Mă întreb dacă e ceva de ascuns. E ceva ce deranjează în așa fel încât această comisie să nu își poată continua activitatea?", a spus Fifor.

Deputatul PMP Robert Turcescu a spus că parlamentarii partidului său nu susțin prelungirea activității comisiei.

"Nu despre adevăr vorbim atunci când participăm la aceste ședințe. De multe ori ședințele acestei comisii de anchetă sunt încărcate de penibil. (...) Am văzut întrebări despre chestiuni pe care le poate afla toată lumea numai dacă face o căutare pe Google, prin urmare grupul parlamentar al PMP nu va vota pentru prelungirea termenului de funcționare pentru această comisie, pentru că am ascultat SF-urile domnului Cătălin Voicu, am aflat cum arată mobila din sufrageria domnului Oprea, nu am aflat însă nimic în plus despre ce s-a întâmplat în 2009, mai ales că rezultatul a fost foarte clar: Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidențiale din 2009 și asta știm că v-a enervat pe foarte mulți dintre dumneavoastră", a precizat Turcescu.

Plenul Parlamentului a decis, miercuri, cu 207 voturi pentru, 101 împotrivă și 12 abțineri, ca ședințele Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 să se desfășoare în perioada 1 iulie — 1 septembrie .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…