PNL Satu Mare a organizat cea mai mare sărbătoare patriotică
Mii de sătmăreni s-au adunat să sărbătorească Ziua Iei. Inițiat și organizat de către Partidul Național Liberal in parteneriat cu asociația "Perla Neagră" și ,,Satele unite ale Sătmarului”, prima ediție a festivalului ,,Ziua iei sub drapelul României”, are o triplă semnificație identitară: Ziua iei, Sânzienele și Ziua drapelului național, care este marcată în 26 iunie.
Sătmărenii au fost prezenți în număr mare, semn că spiritul românesc este viu și în orașul de pe Someș. În fața acestei mulțimi entuziaste, au urcat pe scenă artiști locali și nume de rezonanță națională ale artei interpretative.
Spectacolul artistic a fost deschis de Corala ”Armonia”, dirijor preot Florin Libotean, urmat de corul seniorilor C.A.R.P., dirijor Renata Inovan, a evoluat apoi tânăra solistă de muzică populară, Aida Negrea, ansamblurile folclorice din Călinești Oaș și Batarci, cantautorul de muzică folk, Adrian Lupescu, interpretul de hip-hop Giulio, ansamblul folcloric ,,Cununița năzdrăvană”, împreună cu Leontina Dorca și Carmen Maria Sas, ansamblul ,,Doruri sătmărene”, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan jr., manifestarea fiind încheiată de celebra Veta Biriș, care a adus din țara moților cele mai minunate cântece patriotice care ne-au însoțit istoria și concertul de cântece patriotice a lui Andrei Păunescu.
Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de către ansamblul ,,Vițe de iederă”, condus de Ionuț Rotar.
Despre importanța evenimentului a vorbit deputatul Adrian Cozma, președintele organizației județene, PNL Satu Mare, care a reiterat ideea generoasă a acestei manifestări, ce se sprijină pe cele trei mesaje importante pentru definirea spiritului nostru național: ia – ca simbol al geniului popular, Sânzienele – ca expresie a apartenenței noastre aproape bimilenare la valorile creștine și drapelul național, cel care, în culorile sale sintetizează istoria zbuciumată și glorioasă a neamului nostru. Au mai vorbit: Bianca Murgu, președinta organizației de tineret PNL și Oana Țope, președintele asociației ,,Satele Unite ale Sătmarului“.
Evenimentul s-a bucurat de un mare succes, iar organizatorii au promis că ediția următoare, din 2024 va avea și mai multe surprize, care cu siguranță că vor merge la inimile tuturor românilor sătmăreni.
Au fost multe lacrimi de bucurie și emoția regăsirii tuturor românilor sub lumina înălțătoare a cântecelor patriotice care au răsunat cu putere. Apelul la unitate adresat mulțimii a fost primit cu ovatii, de la primul vers al Imnului Național și până la vibrantele cântece ale lui Andrei Păunescu și ale Vetei Biris, care pur si simplu au stârnit fiori de iubire și admirație, în sufletele românilor prezenți. Oamenii au spus că avem mare nevoie de astfel de manifestări ale unei uriașe comuniuni sufletești și ale unei exemplare solidarități în jurul ideii de apărare și afirmare a identității noastre naționale.
Spectacolul a fost prezentat de Victor Constantinovici și cunoscutul realizator de emisiuni TV Sergiu Vitalian Vaida și Nănașii, scrie satumareonline.ro .