PNL: PSD depăşeşte orice limită cu acuzaţiile de tortură la adresa medicilor care tratează pacienţi COVID-19

PNL: PSD depăşeşte orice limită cu acuzaţiile de tortură la adresa medicilor care tratează pacienţi COVID-19

PNL susţine că PSD încearcă să promoveze o campanie împotriva personalului medical care tratează pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, insinuând că ar fi posibil 'să săvârşească acte de tortură', şi solicită demiterea din funcţie a Ecaterinei Raluca Alexandru, adjunct al Avocatului Poporului.

"Considerăm revoltătoare şi dincolo de orice imaginaţie tentativa PSD de a declanşa o campanie împotriva personalului medical care tratează pacienţi infectaţi cu noul coronavirus (COVID-19), insinuând că ar fi posibil să săvârşească acte de tortură. Solicităm demiterea din funcţie a Ecaterinei Raluca Alexandru, adjunct al Avocatului Poporului, persoană care a deţinut calitatea de membru al PSD şi a fost susţinută în funcţii publice de PSD, inclusiv pentru această poziţie pe care o ocupă în prezent. Faptul că această persoană a declanşat o amplă acţiune de monitorizare a spitalelor care tratează pacienţi COVID, solicitând afişarea în cadrul instituţiilor sanitare a unor înştiinţări referitoare la faptul că se află sub monitorizare cu privire la acte de tortură, arată deturnarea cu consecinţe deosebit de grave a unei instituţii care nu ar trebui să fie parte a jocului politic", se arată într-un comunicat al PNL transmis, joi, AGERPRES.

Liberalii susţin că un astfel de atac trebuie imperios dezavuat.

"În primul rând, este o cruntă nedreptate săvârşită împotriva cadrelor medicale din linia întâi, care în această perioadă au făcut eforturi supraomeneşti pentru a salva vieţi. Este un act de intimidare împotriva celor care şi-au pus viaţa lor în pericol, dar şi a familiilor lor, este o presiune incredibilă împotriva unor persoane care s-au sacrificat pentru a ajunge cu bine în acest moment al crizei sanitare. Este un lucru de neacceptat şi pentru care nu există nicio justificare raţională. De altfel, instituţia Avocatului Poporului nu se află la prima tentativă de zădărnicire a eforturilor autorităţilor de a limita răspândirea noului coronavirus, acţionând pentru limitarea instrumentelor şi capacităţii de răspuns", mai susţin reprezentanţii PNL.

Partidul Naţional Liberal îşi exprimă solidaritatea cu personalul medical şi solicită o delimitare clară a tuturor celorlalte partide parlamentare faţă de "astfel de practici care nu au nicio legătură cu servirea interesului public sau cu apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”