PNL începe prigoana celor care regretă guvernarea

PNL începe prigoana celor care regretă guvernarea

Liberalii, în frunte cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-au acuzat pe Radu Stroe de trădare şi au vorbit despre o iminentă excludere a sa din partid, pe motiv că s-ar afla „în cârdăşie cu PSD“. Liderii PNL acuză că asocierea lui Stroe cu social-democraţii a fost vizibilă nu doar prin declaraţiile publice făcute de Stroe, ci şi prin voturile exprimate în plenul Parlamentului.

Scandalul a izbucnit după ce Stroe a declarat, zilele trecute, în studioul Antena 3, că nu este de acord cu destrămarea USL şi i-a transmis lui Crin Antonescu că oricine se va face vinovat de ruperea alianţei va fi „un om mort“ din punct de vedere electoral. „Nu am venit aici să-l atac pe liderul de partid. Eu cred că, în momentul în care s-a produs fractura, a cărei motivaţie încă nu o găsesc, este o gravă greşeală (...). Eu vă spun că nu există un motiv principal pentru ruperea USL“, a spus Stroe.

Întrebat, direct, pe cine va pune ştampila în toamnă, la alegerile prezidenţiale, fostul ministru s-a arătat şovăielnic. „Nu ştiu cu cine o să votez. O să văd candidaţii şi atunci mă voi decide“, a fost răspunsul care a stârnit valuri de nemulţumire în sânul partidului.

„Stroe, cetăţeanul turmentat“

În primele zile, reacţia lui Stroe nu a agitat apele din PNL. Chiar în ziua care a urmat declaraţiei făcute de fostul ministru de Interne, Antonescu s-a mărginit să vorbească scurt despre ezitarea liberalului şi a afirmat că „peisajul electoral, şi în România, şi în alte ţări cuprinde mulţi cetăţeni turmentaţi“.

Liberalii nu au aşteptat însă mult până să deschidă focul. Antonescu însuşi a revenit asupra declaraţiei şi a insistat că îl consideră pe Stroe „un trădător“. „Gândiţi-vă la faptul că, într-un Birou Permanent, din care domnul Stroe face parte, se discută strategii. Dacă se duce la televizor şi spune: « Abia aştept să pierdeţi aceste alegeri!», e destul de greu să discuţi cu el despre strategiile acelei campanii. Atunci când faci parte dintr-un partid nu poţi să nu respecţi nişte reguli minimale, pentru că altfel îţi baţi joc de munca colegilor tăi"”, a spus Antonescu, vizibil iritat.

„Trădătorii se împuşcă“

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, dar şi deputatul liberal Ludovic Orban au fost printre cei care i-au cerut lui Stroe, în şedinţa de ieri a partidului, să îşi prezinte demisia.

„Practic, prin atitudinea sa, Radu Stroe aruncă în aer şi îşi bate joc de munca tuturor acestor oameni din partid“, a spus Scutaru, liderul deputaţilor PNL. „Pe timp de război, trădătorii se împuşcă. Sigur, în ziua de azi nu mai aplicăm aceleaşi metode, dar dacă Radu Stroe nu are decenţa să îşi dea demisia din partid, dacă nu consideră că PNL face ceea ce trebuie, să se ducă la cei pe care îi consideră prieteni, respectiv Victor Ponta şi Liviu Dragnea, cu care a stat în cârdăşie în perioada guvernării“, a atacat vehement şi Ludovic Orban.

De partea cealaltă, Radu Stroe nu le-a răspuns oficial celor care l-au pus la zis, însă surse din PNL ne-au declarat că fostul ministru de Interne nu are de gând să demisioneze, ci aşteaptă să fie dat afară. Soarta lui Radu Stroe se va decide marţi, când liberalii au programat şedinţa Biroului Politic Naţional. Deşi nu a vorbit clar despre excludere, liderul PNL a anunţat că va supune această propunere la vot. „Sigur că o voi pune în discuţia BPN, mulţi deputaţi se regăsesc în componenţa BPN. Mi se pare că este o discuţie care a pornit în mod natural, în mod normal, o discuţie care ar fi pornit în orice partid“, a spus Crin Antonescu.

Cum poate fi exclus Stroe

Deputatul Radu Stroe deţine, în acest moment, funcţia de vicepreşedinte al partidului,cu atribuţii de aplicare a Statutului şi a hotărârilor partidului. Stroe este şi membru al Biroului Politic Naţional, for care asigură conducerea formaţiunii, între reuniunile Delegaţiei Permanente.

Potrivit Statutului PNL, pentru ca Stroe să fie exclus din partid, o propunere în acest sens trebuie să vină chiar din partea preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

În cazul în care Biroul Politic votează excluderea lui Radu Stroe din PNL, propunerea trebuie înaintată Delegaţiei Permanente a partidului, care trebuie convocată cu cel puţin 10 zile înaintea datei de desfăşurare. Astfel, cum până la startul campaniei electorale liberalii vor convoca cel puţin o Delegaţie Permanantă, Stroe ar putea fi exclus oficial din partid chiar înainte de startul alegerilor europarlamentare.

Liberal cu vechime, caut partid

Radu Stroe face parte dintre veteranii PNL, cu o activitate politică începută în calitate de membru, încă din 1990, de la reînfiinţarea partidului. Stroe s-a impus rapid la conducerea formaţiunii şi a obţinut funcţia de secretar executiv, pe care a deţinut-o până în 1996. Din 2001, el a fost ales deputat, iar în perioada 2005-2008 a deţinut funcţia de senator. Stroe a avut şi activităţi guvernamentale: în perioada 1991-1993, a fost Director General în Ministerul Transporturilor, iar ulterior, timp de un an, a fost consilier al ministrului Transporturilor. Ultima funcţie a lui Stroe în Executiv a fost cea de ministru de Interne, din partea PNL, în Cabinetul Ponta II.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri